WCC si Biserica Catolica au preocupari comune - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2025 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

WCC și Biserica Catolică au preocupări comune

[2005-06-16]
După audiența la Papa Benedict al XVI-lea, secretarul general al Consiliului Mondial al Bisericilor (WCC) a confirmat angajamentul său pentru încurajarea ecumenismului cu Biserica Catolică. Rev. Samuel Kobia a subliniat faptul că atât WCC cât și Biserica Catolică sunt "foarte preocupate de formarea ecumenică a tinerilor". Pastorul metodist s-a adresat presei după întâlnirea de astăzi cu Sfântul Părinte. El a spus că WCC se roagă pentru Papa, pentru slujirea acestuia. "Doresc să repet angajamentul nostru de a fi alături de Dvs în rugăciune în exercitarea ministerului Dvs, pe care l-ați inaugurat cu semne clare de speranță", a spus el.

Întâlnirea dintre Episcopul Romei și secretarul general s-a încheiat cu o invitație la Geneva pentru Sfântul Părinte. "Am fi foarte onorați să vă primim, Sanctitate, la Consiliul Mondial al Bisericilor, ca un nou pas concret în drumul nostru lung spre unitatea vizibilă", i-a spus Kobia Suveranului Pontif. Kobia le-a spus jurnaliștilor că răspunsul Vaticanului a fost: "propunerea va fi analizată". Până acum, Papa Paul al VI-lea și Papa Ioan Paul al II-lea au vizitat sediul WCC. Kobia a mai vorbit despre trei domenii de colaborare cu Biserica Catolică: spiritualitate, ecumenism și ecleziologie. Despre ultimul, el a subliniat că problema recunoașterii reciproce între Biserici este acum sub lupă. Secretarul general al WCC a spus că tema este dezbătută pe baza ultimelor declarații ale Papei, și nu pe baza vechilor discuții, în special a celor apărute după publicarea în 2000 a declarației "Dominus Iesus". Documentul a fost publicat de Congregația pentru Doctrina Credinței, condusă atunci de Cardinalul Joseph Ratzinger, actualul Papă.

"Pașii importanți spre unitatea vizibilă nu sunt suficient de bine comunicați, de receptați, de puși în practică în viețile Bisericilor", a spus Kobia. El a spus că la întâlnirea de astăzi nu au existat discuții despre o eventuală participare deplină a Bisericii Catolice la WCC. În schimb discuțiile s-au concentrat pe "căile de conlucrare", a spus el, exemplificând ca arii formarea în credință și lupta împotriva SIDA. "Recunoaștem că credința ne este mai eficientă și mai vibrantă atunci când o trăim împreună cu frații și surorile în Cristos", a spus la final secretarul general al WCC. (SE05-10419)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1880, Ultimul acces: 2025-02-01 23:58:09