ărbătoarea Botezului Domnului cinstită la Curtea Veche[2016-01-06]Biserica Ortodoxă sărbătorește, în fiecare an, în data de 06 ianuarie, Botezul Domnului. Sărbătoarea amintește de Botezul Mântuitorului Iisus Hristos în apa Iordanului și de recunoașterea Lui ca Mesia de către Sfântul Ioan Botezătorul. Praznicul se mai numește Epifania sau Teofania, adică Arătarea Domnului.9000 litri de Agheasmă Mare la Biserica Domnească de la Curtea Veche Anul acesta, la Biserica Domnească de la Curtea Veche a fost oficiată, conform rânduielii tipiconale, Slujba Aghesmei Mari atât în ajunul sărbătorii cât și în ziua Botezului Domnului și au fost sfințiți 9.000 litri de apă. Cu acest prilej, au fost pregătite 7.200 în sticle de un litru inscripționate cu imaginea Bisericii Domnești de la Curtea Veche și icoana făcătoare de minuni a Sfântului Antonie cel Mare. Programul liturgic a început încă din ajunul sărbătorii cu slujba Utreniei, urmată de Ceasurile Împărătești și de slujba Sfintei Liturghii a Sf. Vasile cel Mare unită cu Vecernia Botezului Domnului, la finalul căreia a fost săvârșită slujba Aghesmei Mari. În ziua sărbătorii, 6 Ianuarie 2016, Slujba de sfințire a apei a fost oficiată pe structura viitorului altar de vară al Parohiei Sf. Anton-Curtea Veche, imediat după Sfânta Liturghie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 11717, Ultimul acces: 2025-07-08 04:42:19
|
Timp total: 0,16s...
[]:1