De Ziua Nationala, PS Damaschin s-a gandit la romanii din afara granitelor: „Si ei sunt ai nostri” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2022 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

De Ziua Națională, PS Damaschin s-a gândit la românii din afara granițelor: „Și ei sunt ai noștri”

[2021-12-02]
de Sorin Ionițe

Îndemnul Episcopului vicar Damaschin Dorneanul de Ziua Națională a fost ca această sărbătoare să nu se rezume doar la urări și cuvinte frumoase.
„Cred, cu tărie, că Ziua Națională devine cu atât mai frumoasă cu cât ea nu doar rememorează festivist ci mai ales problematizează, responsabilizează și determină atitudini corecte, nu demagogice, nu de moment ci de durată, atitudini ancorate în ceea ce și-au dorit făuritorii unirii și, da, frumos și cuviincios deschise spre acele valorile europene înrădăcinate și ele în credința originară a părinților fondatori”, a spus PS Damaschin Dorneanul la ceremoniile organizate de Ziua României în Suceava.
„Avem, așadar, de lucru. Și nu puțin. România aniversată astăzi nu mai are teritoriile de acum 103 de ani. Dar putem să-i avem în cuget și în atenția noastră și pe cei din Basarabia și Nordul Bucovinei. Mulți români sunt astăzi plecați din țară pentru un trai mai bun. Și ei sunt ai noștri și România le rămâne țara mamă”, a subliniat ierarhul.
„Îți iubești țara dacă îți onorezi chemarea, cu cinste, cu onoare, cu demnitate. Îți trădezi țara nu numaidecât semnând tratate oficiale în dezinteresul ei, ci și la nivel mult mai mic: fiind indiferent față de ce se întâmplă în ea, când o denigrezi verbal, elogiind virtuți străine ori condiții de trai mult confortabile, când înlocuiești munca onestă cu profitul necinstit, când nu ai compasiune față de celălalt, român ca tine, când îți schimbi crezul de veacuri al strămoșilor cu ideologii și curente noi, care nu fac casă bună cu plămada sufletului românesc”.
„Pentru această sinceritate în lucrare, cuvânt și gândire a noastră a tuturor, rog pe Dumnezeu să ne aibă în paza Sa. O Românie serbată astăzi aici, pe pământ, are un corespondent sus, în Împărăția lui Dumnezeu, a acelor români care prin viața și lucrarea lor au cucerit Cerul. Pe ei să nu-i facem de rușine. Ci de acolo să se bucure văzând urmași demni de numele de român și de creștin”, a spus PS Damaschin.
Peste 2000 de persoane au participat la ceremoniile militare și religioase organizate la Suceava de Ziua Națională.
2021 este Anul omagial al pastorației românilor din afara României în Patriarhia Română.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 768, Ultimul acces: 2022-05-27 13:31:56