Pr. Fabian Dobos: In memoriam PS Florentin Crihalmeanu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2021 BISERICI.org

eXTReMe Tracker
 Google Translate 

Știri și Evenimente

Pr. Fabian Doboș: In memoriam PS Florentin Crihălmeanu

[2021-01-15]
„Și totuși, cioburi de cer mai sunt printre noi…” Aceste cuvinte ale lui Constantin Noica îmi răsună necontenit în minte din momentul în care am aflat de moartea PS Florentin Crihălmeanu. A fost pe acest pământ un ciob de cer, o rază de lumină cerească, o firimitură de divinitate.

L-am cunoscut în 1996, la Colegiul „Pio Romeno”, pe când studiam teologia la Roma. Împreună cu un prieten, mersesem în vizită la niște seminariști greco-catolici. Pe holurile prestigiosului colegiu, la un colț, m-am izbit efectiv de un preot îmbrăcat în reverendă. Cerându-mi scuze, mi-am continuat traseul până la camera prietenilor. Însoțitorul meu mi-a spus: „Știi cine era?”. Am zis: „Nu”. Mi-a spus: „Părintele Florentin. Va ajunge mare.” Anii au trecut și profeția acelui prieten cu care vizitasem Colegiul „Pio Romeno” s-a adeverit. La scurt timp, părintele Florentin a fost consacrat Episcop de Papa Ioan Paul al II-lea, a lucrat cu mult folos cu toate categoriile de persoane, fără a neglija studiul, până în ultima clipă a vieții.
Fiind vicar la Iași (2000-2005) și ulterior capelan universitar în Iași (din 2014), am avut ocazia să colaborez cu mulți tineri greco-catolici din Cluj, care se mândreau cu Episcopul lor, care se cățăra împreună cu ei pe munți. Mai apoi am aflat că, însoțindu-i pe tineri în drumeții, era unul dintre ei, fără a aduce niciun prejudiciu statutului său de Episcop. Acum doi ani, când superioara generală a Congregației Maicii Domnului, sora Teodorina, m-a invitat să scriu monografia surorilor, întrucât pe 2 februarie 2021 acestea vor aniversa 100 de ani de la înființare, a fost momentul în care, acolo în mănăstirea surorilor, am început să aflu cine este cu adevărat PS Florentin. Pentru redactarea monografiei am făcut numeroase drumuri la Cluj, în ultimii doi ani, iar pe Episcop îl găseam deseori acolo, pentru c㠄liniștea de aici și bunătatea surorilor mă inspiră”. Într-adevăr, acolo și-a redactat principalele scrieri pastorale și științifice. Având fiecare chilia noastră, pusă la dispoziție cu deosebită generozitate de surori, ne întâlneam foarte des la sufragerie. Aici îmi dădea răspunsuri la nelămuririle mele privitoare la istoria surorilor și a rezistenței greco-catolicilor în fața persecuției comuniste.
Din vorbă în vorbă, mi-am dat seama că aveam ocazia să fiu dădăcit de un maestru, atât pe plan științific, cât și spiritual. Faptul că era un om cu o aleasă viață spirituală rezulta din blândețea privirii, seninătatea feței, dar și din constituția sa fizică: era un adevărat ascet, unul care avea puterea să-și controleze dorințele și instinctele, evident prin mortificații care pot fi asemănate cu sacrificiile și mortificațiile duse până la extrem, făcute de părinții deșertului din antichitatea creștină. Odată terminată voluminoasa lucrare, mi-a cerut permisiunea, cu mare delicatețe, să o citească și, dacă e cazul, s-o corecteze. Și-a luat o săptămână liber, mergând la Casa iezuiților din Cluj, pentru a o lectura. Apoi, mi-a spus: „Am făcut adevărate exerciții spirituale, citind istoricul acestor surori, dar mai e de muncă, mai e mult de corectat”.
Am făcut corecturile sugerate de Episcop, și în decembrie 2020 ne-am văzut din nou, pentru ultimele revizuiri, la mănăstirea surorilor. A venit cu un plic mare, în care se găsea manuscrisul meu; pe plic era înscrisă ora la care a terminat a doua corectură: „00:49”. În urma citirii cărții, PS Florentin a cerut Sinodului Greco-Catolic introducerea cauzei de beatificare a fostei superioare generale a Congregației Maicii Domnului, sora Sofia (1947-1993), o adevărată mărturisitoare a lui Cristos, fiind închisă în două rânduri. M-am convins atunci de interesul pe care l-a avut față de aceste surori, Episcopul afirmând mereu că activitatea lor clandestină, în perioada regimului comunist, a fost fundamentală pentru supraviețuirea confesiunii greco-catolice în România.
În perioada de autoizolare, alături de sora Letiția, sora sa de sânge, care s-a străduit cu mult folos, timp de 20 de ani, să adune material pentru redactarea monografiei surorilor, Episcopul Florentin făcea ultimele corecturi la această lucrare voluminoasă. Ambii cu Covid… frate și soră. Lucrau în sacristia capelei mănăstirii. Lucrau pentru a scoate la lumină jertfa și exemplul înaintașilor noștri. Lucrau și se rugau. Acum, el se odihnește în sânul Tatălui, iar noi continuăm să ducem la bun sfârșit monografia surorilor, cu speranța că va continua să ne corecteze și să ne inspire din cer.
Consider că în ultimii doi ani am avut parte de un rar privilegiu: să redactez o lucrare care să fie corectată de un Episcop. Dar dincolo de corecturile științifice, am beneficiat de sugestiile sale spirituale și mai ales de seninătatea pe care o transmitea, în special în momentele de închinare din timpul numeroaselor Sfinte Liturghii pe care le celebram în capela surorilor. Un ciob de cer, care a mers în paradis pentru a întregi mozaicul sfinților martiri și mărturisitori români care au suferit pentru credința în Cristos.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 33, Ultimul acces: 2021-02-26 00:25:06