Bucuresti :: Biserica Precupetii Noi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Biserici

Biserica Precupeții Noi
București
 HARTA S   HARTA G   ADAUGĂ INFO   ADAUGĂ FOTO   ADAUGĂ MESAJ   FĂRĂ MESAJE 
Religie:Ortodox
Localitate:București
Județ:București și Ilfov
Adresa:strada General Ernest Brosteanu, nr . 12
Cod poștal:010528
Persoană de contact :pr. Marin Comănescu
Telefon :021 ... Click aici pentru a Vizualiza Telefoanele!
Adresă de e-mail :NU deținem adresa de e-mail...
Adrese utile:www.arhiepiscopiabucurestilor.ro/, www.primariaSector1.ro, www.PMB.ro, b.prefectura.mai.gov.ro, www.cjIlfov.ro, if.prefectura.mai.gov.ro
Preot:Marin Comănescu, Gheorghe Holbea
Hram:Adormirea Maicii Domnului, Sf. Nicolae
Detalii:Pe locul actualei biserici, în anul 1713, din initiațiva precupețului Constantin Miulescu, a fost ridicată o biserică de lemn, care a luat de la început numele, după ocupația ctitorului ei, „Precupeții Noi”. În jurul bisericii a ființat un cimitir. După trecerea unui veac, biserica s-a degradat. În anul 1814, Bârcă, măcelarul, ajutat și de alți enoriași, clădește o biserică de zid.

În anul 1865, epitropia de atunci, constatând că biserica a devenit neîncăpătoare, hotărăște mărirea ei in lungime, o zugrăvește și așează o tâmplă nouă. În anul 1872, cu contribuția credincioșilor, biserica a fost restaurată, cheltuindu-se suma de 9. 875 lei. Din cauză că în cimitirul din jurul bisericii se îngropau pe lângă răposații parohiei și alți morți – din cei veniți din provincie și din spitalele bucureștene – epitropia hotărăște în anul 1873 să nu mai îngroape decât raposații din parohie, urmând ca în anul 1890 cimitirul să fie desființat.

În 1877, epitropii: V. Blehan, C. I, Cocioveanu, în frunte cu preotul D. N. Mirodot, repară în totalitate biserica, lucrarea terminându-se în anul 1878. Încă din anul 1866, biserica avea în curtea sa șase chilii pe care le închiriase prin licitație.
În anul 1887, preoții și enoriașii îl desemnează pe argintarul Andrei Dumitru să îmbrace cu argint icoanele împărătești.

În anul 1893, pictorul Anton Serafim zugrăvește biserica, iar antreprenorul G. Georgescu execută reparații interioare și exterioare, care au fost finanțate cu o sumă strânsă de la enoriasi și cu o contribuție din partea primăriei, astfel că, în anul 1894, locașul este ridicat la rangul de biserică parohială.

În anul 1898, din donațiile credincioșilor și cu ajutorul epitropilor Gh. Radulescu și Gheorghe Dumitrescu precum și cu purtarea de grijă a preoților Ioan Rusescu și Atanasie Niculescu, se înzestrează biserica cu policandrul cel mare cu 24 de lumini, cu două sfeșnice împărătești de bronz cu trei brațe și cu un clopot de 333 kg. În anul 1914, a fost introdusă lumina electrică, iar în 1921, se repară acoperișul, se refac tencuielile și se spală pictura, totul costând 9600 lei, sumă adunată de la enoriași. În același an, Ministerul de Razboi donează bisericii un clopot turnat la Uzinele Reșița.

Biserica este acoperită cu tablă galvanizată în anul 1926, când se spală și se repară pictura de către pictorul Constantin Petrescu Dragu.
În anul 1968, cu donațiile acordate de Sfânta Patriarhie și cu ajutorul credincioșilor, s-a refăcut rețeaua electrică, s-a spălat și reparat pictura de către pictorița Olga Greceanu.
În anul 1997, s-au curățat Sfintele Icoane, și s-a spălat pictura bisericii, lucrarea fiind executată de către d-na Rodica Ursachi. În anul 1999, s-au introdus minicentrale la casele parohiale,
Alte informații:Cont IBAN : RO81BPOS85002719583ROL01
Banca : Bancpost Libertății
Nr. vizualizări:13228
Data ultimei vizualizări:2026-05-28 17:52:53
Data ultimei actualizări:2018-09-18 14:29:24
Data încărcării pe sit:2011-05-26 07:18:47
Nr. Mesaje:0
Nr. Fotografii:1

Clic pe fotografii pentru a le vedea in format mărit!

Data: 2023-03-18
Aparat: Canon Canon PowerShot SX170 IS
Contor: 260

Vedere de ansamblu
Foto: Constantin Banciu