PS Sofian Brașoveanul a liturghisit la München. După slujbă a fost susținut un concert de colinde - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

PS Sofian Brașoveanul a liturghisit la München. După slujbă a fost susținut un concert de colinde

[2017-12-19]
de Iulian Dumitrascu

PS Sofian Brașoveanul a oficiat duminică Sfânta Liturghie în Parohia Ortodoxă Română Nașterea Domnului din München. După slujbă, corul Armonia al Parohiei a susținut, în fața unui număr mare de credincioși tradiționalul concert de colinde de Crăciun.
În cuvântul rostit, Episcopul i-a atenționat pe credincioșii prezenți că nu trebuie să se raporteze doar la lucrurile materiale și că plecarea lor din Patria Mamă s-a făcut cu voia lui Dumnezeu, motiv pentru care nu trebuie să uite preocupările pentru viața duhovnicească, pentru viața în și cu Hristos.
A urmat apoi tradiționalul concert de colinde al corului Armonia, intitulat în acest an: Deschide ușa creștine!.
Corul parohiei a fost înființat în anul 2004 și este dirijat încă de la începuturile sale de teologul Ciprian Munteanu. Inedit pentru acest an a fost momentul în care o parte dintre copiii Școlii parohiale au colindat alături de corul Armonia.
Ziua s-a încheiat cu o agapă creștină.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 951, Ultimul acces: 2026-08-04 03:13:19