„O treaptă în plus, pentru o lucrare în plus” | Zece clerici au fost ridicaţi în rang de Părintele Patriarh[2018-01-22]de Sorin Ioniţe„Este vorba de o treaptă în plus, pentru o lucrare în plus”, le-a spus Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, celor zece clerici ridicaţi miercuri în rangul de iconomi stavrofori respectiv protosingheli. Au fost hirotesiţi cinci ieromonahi din Arhiepiscopia Bucureştilor şi cinci preoţi care sunt şi cadre didactice la Facultatea de Teologie din Capitală. Hirotesiile au avut loc în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei patriarhale. Părintele Patriarh şi-a exprimat aprecierea faţă de clericii hirotesiţi şi le-a spus că „aceste ranguri înseamnă o recunoaştere a activităţilor desfăşurate până acum şi o încurajare pentru alte activităţi în viitor”. În acest context, Preafericirea Sa le-a amintit cuvintele istoricului Nicolae Iorga care spunea că „fiecare treaptă urcată în viaţă este un nou altar de jertfă”. Patriarhul Daniel a vorbit şi despre factorii care au determinat ridicarea în rang a acestora: „Pentru protosingheli este mai uşor de decis dacă merită sau nu rangurile pentru că au o singură activitate, aceea din mănăstire, pentru profesorii care sunt la facultate însă, trebuie să ţinem cont şi de activităţile pe care le desfăşoară în misiunea socială nu doar la facultate ci şi cât de prezenţi sunt la postul de radio Trinitas, la postul de televiziune Trinitas, în Ziarul Lumina, dar şi ce activitate desfăşoară în parohie”. La final, clericii au primit din partea Părintelui Patriarh câte un album cu Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei patriarhale. Au fost hirotesiţi protosingheli următorii: Ierom. Pavel (Alexandru) Minică de la Mănăstirea Turnu, judeţul Prahova; Ierom. Luca (Liviu) Bâlteanu de la Măsnăstirea Crasna, judeţul Prahova; Ierom. Arsenie (George-Adrian) Nae de la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti; Ierom. Hristofor (Mihai) Antoce de la Mănăstirea Radu Vodă din Bucureşti; Ierom. Gherontie (Gabriel) Anton de la Mănăstirea Samurcăşeşti, comuna Ciorogârla, judeţul Ilfov. De asemenea, următorii preoţi au fost hirotesiţi iconomi stavrofori: Pr. Lect. Dr. Marian Vild – Capela Buna Vestire, Protopopiatul Ilfov Sud; Pr. Conf. Dr. Radu-Petre Mureşan – Parohia Izvorul Tămăduirii – Mavrogheni, Protopopiatul Sector 1 Capitală; Pr. Mihai Burlacu – Parohia Sfântul Andrei – Parva, Protopopiatul Sector 6; Pr. Asist. Dr. Valentin Ilie – Parohia Doamna Oltea, Protopopiatul Sector 2; Pr. Asist. Dr. Alexandru Dumitrescu – Parohia Popa Nan, Protopopiatul Sector 2. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 2239, Ultimul acces: 2026-11-12 09:01:39
|
Timp total: 0.04s...
[]:1