Din agenda pontificală a Papei Francisc pe 2019[2019-01-03]Papa FranciscPentru Papa Francisc, anul 2019 se prezintă ca fiind intens în privinţa evenimentelor programate să aibă loc. În luna ianuarie, se desfăşoară tradiţionala întâlnire cu membrii corpului diplomatic acreditaţi pe lângă Sfântul Scaun, ce reprezintă o ocazie pentru a lansa comunităţii internaţionale un mesaj pătrunzător. În 2018, Sfântul Părinte a dedicat mesajul împlinirii a 70 de ani de la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, evidenţiind că şi în prezent, după şapte decenii de la semnarea documentului, multe drepturi ale omului sunt încălcate, îndeosebi dreptul la viaţă. Ziua Mondială a Tineretului din Panama. Între 23 şi 28 ianuarie are loc prima călătorie apostolică a anului, în Panama, pentru cea de 34-a Zi Mondială a Tineretului, pe tema „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău”. Evenimentul vine după Sinodul din octombrie 2018 care şi-a propus să relanseze protagonismul tinerilor în Biserică. Sfântul Părinte, într-un mesaj video din noiembrie, a invitat tinerii, pe cei care cred şi pe cei care nu cred, „să iasă din ei înşişi pentru a se pune în slujirea celorlalţi”. „Viaţa noastră”, a afirmat Pontiful, „îşi găseşte rostul numai în slujirea lui Dumnezeu şi a aproapelui”, iar mulţi tineri „arată dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi, de a face ceva pentru cei care suferă”. Aceasta „este puterea tinerilor care poate să schimbe lumea”, printr-o „revoluţie a slujirii” care poate să învingă „puterile tari” ale acestui pământ. Călătoria în Emiratele Arabe Unite. Între 3 şi 5 februarie, Papa Francisc va efectua o călătorie apostolică în Emiratele Arabe Unite, fiind primul Pontif care merge în această ţară. Motoul vizitei este: „Fă-mă instrument al păcii Tale”. În centrul evenimentului se află importanţa dialogului inter-religios şi a fraternităţii dintre credincioşii de religii diferite. De altfel, 2019 a fost declarat de Emiratele Arabe Unite „Anul toleranţei”, cu scopul de a promova o cultură care să se îndepărteze de orice formă de fundamentalism. Consiliul Cardinalilor şi reforma Curiei Romane. Între 18 şi 20 februarie, în Vatican va avea loc cea de-a 28-a reuniune a Consiliului Cardinalilor: în centrul lucrărilor se află proiectul de revizuire a constituţiei „Pastor Bonus” privind Curia Romană. În luna decembrie, a fost predată Sfântului Părinte o nouă propunere a Constituţiei Apostolice, cu titlul „Predicate evangelium”, cu obiectivul de a face acest organism al guvernului mai responsabil la exigenţele unei Biserici în ieşire, profund misionară. Întâlnire la vârf în Vatican împotriva abuzurilor. Un eveniment foarte aşteptat în 2019, se va desfăşura între 21 şi 24 februarie, tot în Vatican, imediat după Consiliul Cardinalilor. Papa Francisc se va întâlni cu toţi preşedinţii Conferinţelor Episcopale din lume pentru a vorbi despre prevenirea abuzurilor împotriva minorilor şi a adulţilor vulnerabili, o întâlnire fundamentală în vederea luptei împotriva abuzurilor de putere, de conştiinţă şi sexuale înfăptuite de unii clerici. Adresându-se membrilor Curiei Romane, în luna decembrie 2018, Pontiful a spus că trebuie pus capăt acoperirii unor astfel de fapte, pentru a urma calea adevărului şi a dreptăţii. Apoi, adresându-se abuzatorilor, le-a cerut să se convertească, să se predea justiţiei umane şi să se pregătească pentru justiţia divină. Călătoria în Maroc. Pe 30 şi 31 martie, Papa Francisc va fi în Maroc, la 33 de ani de la vizita istorică a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. Pe 19 august 1985, Pontiful de origine poloneză a avut o întâlnire cu 80 de mii de tineri musulmani pe stadionul din Casablanca, un eveniment care nu se mai întâmplase niciodată în istoria dialogului dintre creştinism şi islamism. „Creştinii şi musulmanii”, spunea atunci Papa Ioan Paul al II-lea, „am avut în general neînţelegeri şi, uneori, în trecut, ne-am opus unii altora şi ne-am pierdut chiar în polemici şi războaie. Eu cred că Dumnezeu ne invită astăzi să ne schimbăm vechile noastre obişnuinţe.” Referindu-se atunci la drepturile omului, Pontiful spune că acestea „au în Dumnezeu fundamentul lor”, în special libertatea de conştiinţă şi de religie, iar libertate religioasă are nevoie de „reciprocitate”. În fine, Papa Wojtyla a făcut apel la pace şi dreptate pentru a învinge ispitele celor care vor „să schimbe totul prin violenţă sau prin soluţii externe”, pentru că preţul violenţei îl plătesc întotdeauna cei nevinovaţi. Un angajament la dialog pe care Papa Francisc îl continuă cu determinare în zilele noastre. Papa în Bulgaria şi în F. R. J. a Macedoniei. Între 5 şi 7 mai, Papa Francisc se va afla în călătorie apostolică în Bulgaria şi în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. În Bulgaria, Sfântul Părinte va merge în oraşele Sofia şi Rakovski, iar în cadrul călătoriei în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei va merge la Skopje, oraşul natal al Sfintei Tereza de Calcutta, fondatoarea Misionarelor Carităţii. Logoul călătoriei apostolice în Bulgaria conţine cuvintele „Pacem in terris” (Pace pe pământ), în latină şi bulgară, iar emblema călătoriei apostolice în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei conţine îndemnul „Nu te teme, turmă mică!” (Lc 12,32), scris în macedoneană şi engleză. De fapt, în aceste două ţări, catolicii sunt o minoritate în mijlocul comunităţii majoritare ortodoxe, călătoria constituind o oportunitate de relansare a dialogului cu lumea ortodoxă într-un moment dificil pentru Bisericile Orientale, după înfiinţarea noii Biserici autocefale Ortodoxe Ucrainene, recunoscută de Patriarhia ecumenică de Constantinopol, însă nu şi de ortodocşii ruşi. Dorinţa Papei Francisc de a face o vizită în Japonia. Papa Francisc a anunţat anul trecut că vrea să facă o vizită în Japonia pe parcursul anului 2019. „Sperăm să o putem face”, a spus Pontiful primind asociaţia japoneză „Tensho Kenoh Shisetsu Kenshoukai”. Papa amintea că în urmă cu peste 400 de ani, deci în 1585, patru tineri japonezi au ajuns la Roma împreună cu câţiva misionari iezuiţi pentru a-i face o vizită Papei din acel an, Grigore al XIII-lea. „Era pentru prima dată când un grup de reprezentanţi ai ţării voastre venea în Europa”, a remarcat Papa Francisc. Subliniind primirea foarte călduroasă de care s-au bucurat, şi nu numai la Roma, Pontiful a adăugat: „Europenii s-au întâlnit cu japonezii şi japonezii s-au întâlnit cu Europa şi cu inima Bisericii Catolice. O întâlnire istorică între două mari culturi şi tradiţii spirituale a cărei memorie merită să fie păstrată.” Papa Francisc a îndemnat reprezentanţii asociaţiei japoneze să ducă „poporului vostru minunat şi marii voastre ţări prietenia Papei de la Roma şi stima întregii Biserici Catolice”. Sinodul pentru Amazonia. Printre evenimentele importante din 2019, figurează şi adunarea specială a Sinodului Episcopilor pentru regiunea Pan-Amazon, care va avea loc în luna octombrie, întâlnirea privind şapte Conferinţe Episcopale şi nouă ţări din regiunea Amazonia. Papa Francisc doreşte să fie dezbătută tema „Amazonia: noi drumuri pentru Biserică şi pentru o ecologie integrală”. Însă, nu va fi vorba doar despre ecologie, ci vor fi dezbătute şi importante teme ecleziale. Un an de fraternitate în serviciul păcii. Anul 2019 a început cu Ziua Mondială a Păcii, care este marcată în Biserica catolică, pentru al 52-lea an la rând, pe 1 ianuarie. În mesajul său, Papa Francisc a îndemnat politica să se pună efectiv în serviciul păcii. „Pacea este asemenea speranţei de care vorbeşte poetul Charles Péguy: este ca o floare firavă care caută să înflorească între pietrele violenţei. O ştim bine: căutarea puterii cu orice preţ duce la abuzuri şi injustiţie. Politica este un vehicul fundamental pentru a construi viaţa cetăţenească şi lucrările omului, dar atunci când, de cei care o exercită, nu este trăită ca un serviciu adus colectivităţii umane, poate deveni instrument de asuprire, marginalizare şi chiar de distrugere. «Dacă cineva vrea să fie primul, să fie ultimul dintre toţi şi slujitorul tuturor», spune Isus în Evanghelie (Mc 9,35)”. Pe aceeaşi linie de gândire se află şi mesajul „Urbi et Orbi” de Crăciun, în care Papa a lansat o urare de fraternitate pentru anul abia început: „Fraternitate între persoane de orice naţiune şi cultură. Fraternitate între persoane de idei diferite, dar capabile să se respecte şi să-l asculte pe celălalt. Fraternitate între persoane de diverse religii” pentru că „Dumnezeu este Tată bun şi noi toţi suntem fraţi”. (Anca Mărtinaş şi pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1471, Ultimul acces: 2026-09-20 15:02:56
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1