PS Florentin pentru Radio Maria despre vizita Papei Francisc în România[2019-01-12]PS Florentin CrihălmeanuRadio Maria a stat astăzi de vorbă cu PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, despre vizita Sfântului Părinte în România. Amintim că vineri, 11 ianuarie 2019, a fost confirmată venirea Papei Francisc în perioada 31 mai – 2 iunie 2019. Dacă în 1999 Papa Ioan Paul al II-lea a trebuit să se limiteze la Bucureşti, Papa Francisc va veni şi în Transilvania, la Blaj, centrul Bisericii Greco-Catolice, fapt salutat de Episcopul clujean. Redăm transcrierea interviului ce poate fi ascultat pe RadioMaria.ro. – Roadele noului an încep să apară, printr-o ploaie de haruri, între care poate cea mai frumoasă şi cea mai puternică veste este aceasta a venirii Pontifului Roman în ţara noastră, România. Vom avea bucuria de a-l vedea în mijlocul poporului nostru, al credincioşilor noştri, al tuturor acelora care poate nu au ocazia să facă o vizită în Cetatea Eternă, dar au puterea să creadă în această unitate pe care Pontiful Roman o reprezintă, ca succesor în Tronul Apostolic al Sfântului Petru, ca Vicar al lui Hristos pe pământ, ca Pontif al Bisericii Universale şi Suveran al Statului Vatican, dar, în acelaşi timp, un umil slujitor al slujitorilor lui Dumnezeu. Este o vizită de stat, dar şi o vizită pastorală, şi ne bucurăm pentru această vizită pastorală, amintindu-ne că acum 20 ani (în luna mai 1999), când a venit în România Sfântul Ioan Paul al II-lea, primul Pontif care a păşit pe pământ mioritic, vizita a fost restricţionată doar la nivel de stat şi la nivelul oraşului Bucureşti. Acum, însă, ne bucurăm pentru că această vizită cuprinde cu adevărat România, cuprinde şi zona noastră, a Transilvaniei, unde Pontiful Roman este foarte aşteptat. – Cât de importantă este această vizită în contextul de acum, şi, mai ales, ce va însemna ea pentru poporul român, pentru Biserica Catolică din România, având în vedere carisma generală şi mesajul pe care îl poartă cu el Papa Francisc? – Sperăm din tot sufletul ca motto-ul ales pentru această vizită să se poată împlini: „Să mergem împreună”. Adică această vizită a Pontifului Roman să fie în primul rând un bun al tuturor, un bun comun, o vizită de care să se poată bucura în egală măsură Bisericile creştine şi celelalte religii din România. De asemenea, să fie o vizită care să aducă o mai mare unitate între creştini şi, totodată, o mai mare coeziune la nivel social, între diferitele partide, între diferitele fracţiuni care se preocupă, fiecare în modul său, de binele acestui popor, în aşa fel încât binele să triumfe. Nu în ultimul rând, fie ca venirea la noi a Sfântului Părinte să aducă unitate între diferitele etnii conlocuitoare pe teritoriul României şi totul să fie sub mantia protectoare a Preasfintei Fecioare Maria. – Ne putem aştepta la un avânt nou, ecumenic sau interconfesional, de natura celui de acum 20 de ani, când toţi românii prezenţi la vizita Papei Ioan Paul al II-lea au cerut unitatea într-un singur glas? – De ce nu? Harul Spiritului Sfânt suflă acolo unde vrea şi nu vom putea niciodată să îi oprim suflul. Mi-aş dori foarte mult să putem auzi din nou glasuri spontane ale creştinilor care nu mai suportă scandalul dezbinărilor dintre noi şi doresc să îi pună capăt, în aşa fel încât Biserica creştină să fie luminoasă, să fie o biserică atrăgătoare, în care fiecare să îşi poată găsi locul său, respectând, desigur, diversitatea confesiunilor şi a religiilor existente în România. Din aceste motive, contăm pe rugăciunile tuturor credincioşilor, ale persoanelor consacrate şi ale tuturor persoanelor de bine, pentru ca Spiritul Sfânt se poată arde tot ceea ce este rău, să poată lăsa să cadă o ploaie de haruri asupra ţării noastre, astfel încât după această vizită, România să poată fi o ţară prosperă, să poată renaşte spre idealuri şi potenţe pe care le are, doar trebuie să le lase să se dezvolte. – Dacă poposeşte la Blaj, se făuresc speranţe şi se înnoiesc speculaţiile privitoare la cauza de beatificare a Episcopilor greco-catolici martiri. Dacă Papa acceptă şi dacă va fi posibil (adică dacă dosarul va fi încheiat până atunci) va însemna cu atât mai mult pentru noi. De ce? – Sfântul Părinte a fost deja anunţat oficial, va fi prezent la Blaj şi sperăm să celebrăm o frumoasă Sfântă Liturghie pe Câmpul istoric al Libertăţii unde s-a strigat: „Noi vrem să ne unim cu ţara!”, care reprezintă un semn de unitate, atât la nivel naţional, cât şi la nivel creştin, ecumenic. Blajul rămâne pentru noi nucleul de forţă al Bisericii Greco-Catolice, dar şi al culturii transilvane, dacă ne gândim la întregul său parcurs istoric, la Şcolile Blajului şi la Şcoala Ardeleană. Sfântul Părinte şi-a manifestat dorinţa de a celebra la Blaj pentru a răsplăti memoria tuturor acelora care, doar pentru o semnătură, pentru un cuvânt scris, au fost închişi. Să ne amintim ce spunea Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea: „Biserica voastră este Biserica martirilor pentru unitate”, pentru unitatea credinţei, pentru că două generaţii de Episcopi au refuzat să îşi dea semnătura, au refuzat să renunţe la credinţa lor pentru a-şi menţine posturile care le aparţineau de drept, sau casele, sau familiile, au fost aruncaţi în închisori, au murit şi au fost îngropaţi în Cimitirul Săracilor. Dacă se pune întrebarea: „De ce vine Papa la Blaj?”, acesta este motivul pentru care vine Papa la Blaj! Să răsplătească memoria tuturor martirilor, ştiuţi şi neştiuţi, Episcopi, persoane consacrate, călugări, călugăriţe, laici, a tuturor celor care şi-au schimbat radical destinul pentru o idee de credinţă, pentru că ţineau la legătura cu Pontiful Roman şi din acest motiv au fost persecutaţi, dispreţuiţi. – Că vor fi beatificaţi sau nu, Papa va arăta astfel cinstirea faţă de martiriul întregii Biserici Române Unite. – Să ne amintim ceea ce spunea Sfântul Papă Paul al VI-lea, când a făcut publică vestea ridicării la treapta de Cardinal a Episcopului Iuliu Hossu, cel dintâi purpurat al neamului românesc: „Alegerea noastră s-a oprit asupra unui alt distins slujitor al Bisericii, cu înalte merite pentru fidelitatea sa şi pentru îndelungatele suferinţe şi privaţiuni cauzate de aceasta; simbol şi reprezentant al fidelităţii multor Episcopi, preoţi, călugări, călugăriţe şi credincioşi ai Bisericii Române de rit bizantin: veneratul Frate Iuliu Hossu, Episcop de Cluj-Gherla” (Papa Paul al VI-lea, Consistoriul din 5 martie 1973, Vatican). Deci această sintagmă de fapt răsună pentru toţi! Considerăm că, dacă din motive pe care nu le amintesc acum, Papa Ioan Paul al II-lea nu a putut să o facă în 1999, acum Papa Francisc vine în acel act şi de reparare morală în faţa Bisericii şi în faţa societăţii, pentru a spune că acel act a fost un act eroic şi a fost un act al unor persoane conştiente de propria credinţă şi care au considerat că iubirea de Dumnezeu este valoarea cea mai importantă la care nu se poate renunţa. Este definiţia martiriului pe care o dă Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea: „iubirea faţă de Dumnezeu este mai preţioasă decât viaţa”. – Şi Papa Ioan Paul al II-lea şi-a manifestat, în discursurile din 1999, această apreciere şi apropiere faţă de martiriul Bisericii Catolice din România, de martiriul Bisericii Române Unite. Discursuri care au fost cu un răsunet uriaş şi care străbat timpul şi arată apropierea Romei şi atenţia pe care Roma o acordă Bisericii Catolice din România, martiriului Bisericii Române Unite. Vizita de acum va avea aceeaşi amploare a acelei vizite istorice a Papei Ioan Paul al II-lea, care a deschis şirul posibilităţilor următoarelor vizite ale Pontifilor în ţara noastră? – Noi am vrea să credem că răspunsul este afirmativ, că această vizită a Pontifului Roman va marca o nouă deschidere la nivelul relaţiilor ecumenice, la nivelul relaţiilor normale, între Biserici care sunt şi convieţuiesc în aceeaşi ţară. Să ne aducem aminte cât de frumos a fost în anul 1999 când pe acelaşi stadion se aflau şi ortodocşi şi catolici dornici să vină să îl vadă pe Papa, să se roage împreună cu Papa – nu li se puneau condiţii de felul: „Nu merge acolo pentru că vine cutare…” Suntem creştini, suntem împreună, avem o singură credinţă, pe care da, ne-o manifestăm în moduri diferite şi avem anumite dogme de credinţă, dar acestea nu trebuie să devină scandaluri între noi, motive de a ne acuza unii pe alţii. Credinţa trebuie să unească; dacă credinţa dezbină, nu este adevărata credinţă! Sper ca Sfântul Părinte, venind în ţara noastră şi arătând deschiderea pe care a arătat-o întotdeauna faţă de toţi, să poată să ne adune laolaltă, să ne aşezăm puţin împreună şi să putem face nişte paşi, poate mai hotărâţi, pe drumul apropierii ecumenice, aşa încât cel puţin ceea ce se putea face în anii de dinainte de 2008 să se poată face şi acum. Cred că acest lucru nu ar fi imposibil! Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1558, Ultimul acces: 2026-09-21 20:38:52
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1