Secretarul de Stat pentru Culte s-a întâlnit cu Episcopul Giurgiului[2019-01-12]de Gheorghe AnghelVictor Opaschi, Secretarul de Stat pentru Culte, a fost primit vineri de Episcopul Giurgiului la Reşedinţa Episcopală. În cadrul întrevederii au fost abordate mai multe probleme administrative cu care se confrunta parohiile şi mănăstirile din cuprinsul Eparhiei Giurgiului. Preasfinţitul Părinte Ambrozie a evidenţiat implicarea şi sprijinul pe care Secretariatul de Stat pentru Culte îl oferă atât Bisericii Ortodoxe Române, cât şi celorlalte culte religioase din România, informează Eparhia Giurgiului. Apoi, Episcopul Ambrozie împreună cu Victor Opaschi şi delegaţia însoţitoare au vizitat Mănăstirea Sf. Ioan Rusul din localitatea Slobozia, jud. Giurgiu. Cu acest prilej, oaspeţilor le-au fost prezentate noua biserica de lemn „Sf. Cuv. Parascheva şi Sf. Mc. Xenia”, biblioteca şi paraclisul Sf. M. Mc. Teodor Stratilat, Sf. M. Mc. Hristofor şi Sf. Mc. Iuliu Veteranul. Victor Opaschi a apreciat frumuseţea aşezământului monahal care reprezintă un adevărat reper duhovnicesc pentru orice pelerin care-i trece pragul. La final, ierarhul a mulţumit conducerii Secretariatului de Stat pentru Culte pentru cooperarea excelentă şi sprijinul oferit Episcopiei Giurgiului. La rândul său, domnul Victor Opaschi şi-a exprimat deschiderea de a sprijini în continuare activităţile desfăşurate în Eparhia Giurgiului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1494, Ultimul acces: 2026-09-22 06:14:00
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1