© 2005-2026 BISERICI.org
© 2005-2026 BISERICI.org
Timp stanga: 0.03s...
Papa Francisc: Creştini, atenţie la inima înrăită![2019-01-17]Liturghie în capela Casei Santa Marta„Aveţi grijă, fraţilor, ca nu cumva să fie în vreunul dintre voi o inimă înrăită de necredinţă, încât să se îndepărteze de Dumnezeul cel viu” (Evrei 3,12). Avertismentul grav din prima lectură biblică a zilei, luată din Scrisoarea către Evrei (3,7-14), a fost în centrul predicii Papei Francisc de la Sfânta Liturghie celebrată în cursul dimineţii în Casa Santa Marta. Comunitatea creştină, a subliniat Pontiful, este expusă, chiar şi preoţii, călugării şi Episcopii, la pericolul de a cădea într-o „inimă înrăită”. Pentru a înţelege mai bine ce înseamnă un avertisment atât de greu pentru comunitatea creştină de astăzi, Papa a evidenţiat trei cuvinte cheie: împietrire, încăpăţânare şi ademenire. O inimă împietrită este o inimă închisă, una „care nu vrea să crească, se pune pe metereze în apărare, se închide”. În decursul vieţii, pot fi mulţi factori care duc la împietrirea inimii, precum o suferinţă grea. Dar cine rămâne în această atitudine, ca discipolii de la Emaus sau apostolul Toma, arată că are „o inimă mică şi înrăită”. „Ne putem întreba: eu am inima împietrită, am inima închisă? Îi permit inimii mele să crească, mi-e teamă să crească? Se creşte întotdeauna prin încercări, dificultăţi, după cum creştem cu toţii de copii: învăţăm să mergem căzând. De la patru lăbuţe până la mersul normal, de câte ori nu am căzut?! Dar se creşte prin dificultăţi. Împietrire. La fel, închidere. Cel care rămâne în acestea… ‘Cine sunt aceştia, părinte?’ Sunt cei cu inima mică. A avea o inimă mică este o atitudine urâtă într-un creştin, îi lipseşte curajul de a trăi. Se închide, are o inimă mică.” Al doilea cuvânt este încăpăţânarea. „Îndemnaţi-vă unul pe altul în fiecare zi cât timp se mai poate spune astăzi, ca să nu se împietrească vreunul dintre voi”, se spune mai departe în Scrisoarea către Evrei (v. 13). Este acuzaţia pe care protomartirul Ştefan, a remarcat Pontiful, o aduce celor care, în cele din urmă, îl vor ucide cu pietre. „Încăpăţânarea spirituală” este semnul unei inimi rebele, închisă în propriile gânduri, nedeschisă la lucrarea Duhului Sfânt. Este, de altfel, profilul ideologilor, al celor mândri şi plini de orgoliu. „Ideologia este o încăpăţânare. Cuvântul lui Dumnezeu, harul Duhului Sfânt nu sunt ideologie, sunt viaţă care te fac să creşti, iar şi iar, să mergi înainte şi chiar să îţi deschizi inima la semnalele Duhului Sfânt, la semnele timpurilor. Dar încăpăţânarea înseamnă şi orgoliu, mândrie. Este încăpăţânarea aceea care face foarte mult rău: cei închişi la inimă, cei împietriţi – este primul cuvânt – sunt cu inima mică. Cei încăpăţânaţi, cei împietriţi, după cum spune textul, sunt ideologii. Fiecare să se gândească: eu am o inimă încăpăţânată? Sunt în stare să le ascult pe celelalte persoane? Şi dacă gândesc altfel, să spun: ‘Eu aşa cred…’ Sunt capabil să dialoghez? Cei încăpăţânaţi nu dialoghează, nu ştiu, pentru că se apără întotdeauna cu ajutorul ideilor, sunt ideologi. Şi cât rău fac poporului lui Dumnezeu ideologiile, cât rău, pentru că blochează lucrarea Duhului Sfânt.” Ultimul cuvânt asupra căruia Papa s-a oprit la predică este „seducţia”, ademenirea păcatului. Aceasta este lucrarea diavolului, „marele seducător”, „un mare teolog, dar fără credinţă, plin de ură”, care vrea „să intre şi să pună stăpânire asupra inimii” şi ştie cum să facă. „Iar cu ademenirea, ori te converteşti şi îţi schimbi viaţa ori cauţi un compromis: un pic aşa şi un pic aşa, un pic de partea asta şi un pic de partea cealaltă… ‘Da, da, îl urmez pe Domnul, dar îmi place şi această ademenire, dar un pic.’ În acest fel, începi să duci o viaţă creştină duplicitară. Pentru a folosi un cuvânt al marelui [profet] Ilie adresat poporului lui Israel în acel moment: ‘Voi şchiopătaţi de ambele picioare!’ A şchiopăta de ambele picioare, fără să ai unul stabil. Este viaţa de compromis. ‘Da, sunt creştin, îl urmez pe Domnul, dar, dar las să intre acest lucru, cutare lucru…’ Aşa sunt cei lâncezi, cei care merg întotdeauna la compromis: creştini de compromis. Şi noi facem acest lucru de multe ori: un compromis. Atunci când Domnul, prin Poruncile Sale sau prin inspiraţiile Duhului Sfânt, ne face cunoscută calea, [noi spunem] că îmi place cutare lucru şi caut felul prin care pot să merg pe două drumuri, şchiopătând cu ambele picioare.” Duhul Sfânt, a fost rugăciunea finală a Papei, „să ne lumineze pentru ca nimeni să nu aibă o inimă înrăită”, să nu aibă „o inimă împietrită, care să te ducă la micime sufletească; o inimă încăpăţânată care să te ducă la răzvrătire, care să te ducă la ideologie; o inimă sedusă, sclavă a ademenirii, care să te ducă la un creştinism de compromis”. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1561, Ultimul acces: 2026-09-22 06:03:12
|
Timp total: 0.03s...
[]:1
