Jonathan Jackson descrie perioada actuală a vieţii sale prin cuvintele Sf. Pavel: Umblăm prin credinţă, nu prin vedere[2020-01-09]de Gheorghe AnghelCâştigătorul a cinci premii Emmy, Jonathan Jackson a descris perioada actuală a vieţii sale printr-un citat din a doua Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel. Într-un dialog cu editorul de la Digital Journal, renumitul actor şi cântăreţ a spus că titlul actualului capitol al vieţii sale este: „Umblăm prin credinţă, nu prin vedere” (2 Cor. 5:7). Jonathan Jackson a vorbit şi despre campania de strângere de fonduri iniţiată de monahia Iosifia pentru înfiinţarea unei mănăstiri româneşti în „inima Irlandei”. Actorul a declarat că va continua să o sprijine pe sora Iosifia, dar şi proiectul aşezământului monahal. „Este uimitor ceea ce fac”, a afirmat Jonathan Jackson făcând referire la demersul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale. Proprietatea pe care va funcţiona Mănăstirea Ortodoxă Românească „Izvorul Tămăduirii” din Irlanda a fost achiziţionată în luna decembrie a anului trecut. Pentru donaţii: Beneficiar: Romanian Orthodox Church in Ireland Adresa beneficiarului: St John the Baptist Missionary Centre, Drimnagh Castle, Long Mile Road, Dublin 12 Banca: Bank of Ireland (Adresa băncii: 6 Lower O’Connell Street, Dublin 1) IBAN: IE98BOFI 9000 3324 4356 07 BIC: BOFIIE2D Contact: monahia Iosifia (m.iosifia@yahoo.co.uk; Tel: 00353894831802) De asemenea, actorul a adus în discuţie vizita sa în Grecia de anul trecut prilejuită de premiera documentarului despre viaţa cuviosului Iosif Isihastul în care a avut rolul principal. Johnatan Jackson Câştigător a cinci premii Emmy pentru interpretarea din serialul „General Hospital”, cunoscut şi din rolurile pe care le-a avut în alte filme precum „Nashville”, „Tuck Everlasting” sau „Insomnia”, unde a jucat alături de Al Pacino şi Robin Williams, Jonathan Jackson s-a convertit la ortodoxie în urmă cu aproape opt ani. Jonathan este şi vocalistul formaţiei Enation şi autor al lucrării „Book of Solace and Madness”, publicată în 2012. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1380, Ultimul acces: 2026-09-22 11:03:13
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1