Papa Francisc a publicat o scrisoare despre Sf. Ieronim şi Scriptură - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc a publicat o scrisoare despre Sf. Ieronim şi Scriptură

[2020-10-01]
Papa Francisc a evidenţiat miercuri viaţa şi figura Sfântului Ieronim într-o scrisoare apostolică ce marchează 1.600 de ani de la moartea acestui Doctor al Bisericii. Sfântul Ieronim „apare ca un model de martor fără compromisuri al adevărului, care foloseşte duritatea mustrării pentru a încuraja convertirea”, a scris Pontiful pe 30 septembrie. „Prin intensitatea expresiilor şi imaginilor sale, el arată curajul unui slujitor care nu doreşte să placă celorlalţi, ci numai Domnului său… pentru care de altfel şi-a consumat întreaga energie spirituală”.

Scrisoarea Papei, „Scripturae sacrae affectus”, prezintă viaţa, opera şi personalitatea Sf. Ieronim şi analizează modul în care catolicii pot învăţa de la el astăzi. Episcopul Robert Barron, Episcop auxiliar de Los Angeles, a declarat pentru CNA că „există multe lucruri de savurat în minunata scrisoare a Papei Francisc despre Sfântul Ieronim. Dar ceea ce am găsit cel mai înălţător a fost insistenţa sa ca tinerii, urmând exemplul marelui sfânt, să vadă explorarea intelectuală a credinţei ca o adevărată cale spirituală”. „Papa doreşte ca şcolile, universităţile şi programele catehetice catolice să ofere tinerilor în căutare instrumentele necesare pentru a descoperi adâncurile marii tradiţii teologice, în centrul cărora se află studiul Bibliei”, a adăugat Episcopul Barron. Prin scrisoarea sa, „Papa Francisc reiterează chemarea din Dei Verbum, marele document al Conciliului Vatican II despre Revelaţie, că trebuie să existe o renaştere a studiului biblic în viaţa Bisericii”.
În scrisoare, Papa Francisc spune că aniversarea morţii sfântului „poate fi văzută ca o chemare la a iubi ceea ce iubea Ieronim, la a redescoperi scrierile sale şi la a ne lăsa atinşi de spiritualitatea sa robustă, care poate fi descrisă în esenţă ca o dorinţă aprinsă şi pasionată pentru o mai mare cunoaştere a Dumnezeului care a ales să se reveleze pe Sine. […] Cum să nu ţinem seama, în zilele noastre, de sfaturile pe care Ieronim le-a dat neîncetat contemporanilor săi: ‘Citiţi constant Scripturile divine; nu lăsaţi niciodată volumul sacru să cadă din mâna voastră’?”, întreabă Pontiful.
Jared Staudt, profesor de teologie la Institutul Augustin din Denver, Colorado, a declarat pentru CNA că scrisoarea Papei atrage atenţia asupra unui sfânt important pentru creştinii contemporani. „Sunt foarte fericit să văd că Papa Francisc marchează 1600 de ani de la moartea lui Ieronim. Sunt anumite personalităţi care se ridică deasupra fluxului istoriei. Ieronim este cu adevărat un om al tuturor timpurilor şi are multe să ne explice despre învăţare, despre cultură şi despre sfinţenie. O personalitate arţăgoasă, care putea intra în puternice dezacorduri, a rămas mai presus de toate un om fidel Bisericii”, a spus Staudt. „Papa Francisc a cerut o mai mare alfabetizare privind Evanghelia şi marea moştenire a culturii catolice. După Sfântul Ieronim, catolicii ar trebui să intre mai profund în studiul Bibliei, precum şi în marile opere ale literaturii clasice şi creştine, depăşind lipsa de substanţă din cultura noastră pentru a putea servi ca ‘interpreţi şi traducători credibili ai propriei noastre tradiţii culturale'”, a adăugat teologul.
În scrisoarea sa, Papa Francisc face apel în special către tineri, provocându-i să îşi exploreze moştenirea intelectuală şi spirituală de creştini. „Creştinismul vă face moştenitori ai unui patrimoniu cultural de neegalat, pe care trebuie să vi-l însuşiţi”, a îndemnat el. „Fiţi pasionat de această istorie care este a voastră.” Scrisoarea Sfântului Părinte spune că mulţi oameni din societatea contemporană nu au alfabetizare religioasă; că „abilităţile hermeneutice care ne fac interpreţi şi traducători credibili ai propriei noastre tradiţii culturale sunt slabe”. Mai spune că tinerii trebuie să aibă ocazia să înveţe „cum căutarea adevărului religios poate fi o aventură pasionantă, ce uneşte inima şi mintea; cum setea de Dumnezeu a inflamat minţi mari de-a lungul secolelor până în prezent; cum creşterea în viaţa spirituală a influenţat teologii şi filozofii, artiştii şi poeţii, istoricii şi oamenii de ştiinţă”.
Staudt a subliniat accentul pus de Papă pe viaţa intelectuală. „Viaţa intelectuală rămâne un element crucial al apostolatului creştin. Cristos este Cuvântul şi propriile noastre minţi trebuie să se alinieze adevărului Său. Sfântul Ieronim ne aminteşte în educaţia catolică de importanţa înţelegerii cuvintelor şi a sensului lor, astfel încât să putem intra în revelaţia Cuvântului lui Dumnezeu. Atenţia la cuvintele Scripturii necesită efort şi este menită să ne conducă într-o întâlnire de contemplare în rugăciune”, a explicat Staudt. „Sfântul Ieronim a folosit ampla sa învăţătură, purificată de ani de post şi de pocăinţă, în slujba Bisericii. În contextul atenţiei date educaţiei clasice în ultimii ani, Ieronim oferă un model de integrare a unei vieţi intelectuale robuste cu o căutare înflăcărată a sfinţeniei”, a explicat teologul. „Înţelegerea sa despre gramatică şi retorică a fost profundă, dar a folosit-o în smerita slujire a Evangheliei.”
Papa Francisc a spus că există două dimensiuni care îl caracterizează pe Sf. Ieronim şi ne ajută să îi înţelegem personalitatea: una este „consacrarea sa absolută şi austeră lui Dumnezeu”, iar cealaltă este „angajamentul său pentru un studiu atent, care vizează pur şi simplu o înţelegere tot mai profundă a misterul creştin”. Sfântul Ieronim serveşte ca model pentru călugări şi pentru specialişti, „care ar trebui să ţină cont întotdeauna că cunoaşterea are valoare religioasă numai dacă se bazează pe o iubire exclusivă pentru Dumnezeu, dincolo de orice ambiţie umană şi aspiraţie lumească”, citim în scrisoarea apostolică.
Ieronim a trăit între 345 şi 420. A petrecut o mare parte din viaţă la Roma sau în Ţara Sfântă, unde a şi murit. Doctorul Bisericii a tradus, printre multe alte lucrări, cărţile Scripturii în latină, oferind Bisericii aşa numita „Vulgata”. „Papa Francisc subliniază că Vulgata lui Ieronim a stimulat dezvoltarea culturii creştine. Pe măsură ce catolicii se întorc din ce în ce mai mult la studiul Scripturii, putem spera că acest lucru ne va reordona mintea, imaginaţia şi inima, pentru a ne ghida în propria noastră lucrare necesară de reconstrucţie. La fel ca Ieronim, trebuie să traducem şi să transmitem Evanghelia generaţiei noastre, permiţând Cuvântului lui Dumnezeu să ne modeleze eforturile în Noua Evanghelizare”, a spus Staudt.
Pe lângă traducerea Scripturii, Sf. Ieronim a scris şi numeroase scrisori despre Scriptură şi se ştie că a folosit un limbaj oarecum polemic. Papa Francisc a recunoscut că acest „leu al Betleemului” „putea fi violent în limbajul său”, dar „aceasta a fost întotdeauna în slujba unui adevăr căruia i s-a dedicat necondiţionat”. Pontiful a adăugat că dimensiunea polemică a scrierilor sfântului poate fi înţeleasă cel mai bine dacă este citită în lumina tradiţiei profetice autentice a vremii. Ieronim a studiat Scriptura pentru că „l-a condus să îl cunoască pe Cristos”. „Ieronim a văzut studiile sale nu ca un consum plăcut al timpului sau ca un scop în sine, ci mai degrabă ca un exerciţiu spiritual şi ca un mijloc de a se apropia de Dumnezeu”.
Scrisoarea Papei îi îndeamnă de asemenea pe catolici să redescopere Scriptura cu Sfântul Ieronim drept ghid, pentru că „el conduce fiecare cititor la misterul lui Isus”. În scrierile sale, sfântul a făcut acest lucru, a afirmat el, „oferind în mod responsabil şi sistematic informaţiile exegetice şi culturale necesare unei lecturi corecte şi fructuoase a Scripturilor”. Sfântul Ieronim avea multe abilităţi, a spus Pontiful: „competenţa în limbile în care a fost transmis Cuvântul lui Dumnezeu, analiza şi examinarea atentă a manuscriselor, cercetarea arheologică detaliată, precum şi cunoaşterea istoriei interpretării… Acest aspect remarcabil al activităţii Sfântului Ieronim este, de asemenea, de o mare importanţă pentru Biserica din timpul nostru.”
Indicând spre Dei verbum, unul dintre documentele centrale ale Conciliului Vatican II, dedicat Revelaţiei divine, Sfântul Părinte a spus dacă „Biblia constituie ‘sufletul sacrei teologii’ şi sprijinul spiritual al vieţii creştine, interpretarea Bibliei trebuie să fie neapărat însoţită de abilităţi specifice”. „Din păcate, bogăţia Scripturii este neglijată sau minimizată de mulţi, deoarece nu li s-a oferit o bază solidă în această zonă”, a spus el. „Împreună cu un accent mai mare pus pe studiul Scripturii în programele ecleziastice de instruire pentru preoţi şi cateheţi, ar trebui depuse eforturi pentru a oferi tuturor credincioşilor resursele necesare pentru a putea deschide cartea sacră şi a extrage din ea roade nepreţuite de înţelepciune, speranţă şi viaţă”.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 693, Ultimul acces: 2026-09-23 04:33:15