Clericii şi credincioşii din Episcopia Huşilor donează sânge pentru semenii lor[2020-09-23]de Iulian DumitraşcuClericii şi credincioşii din Episcopia Huşilor vin în ajutorul semenilor lor şi donează sânge în următoarele două săptămâni. Donarea de sânge are loc la Centrul de Transfuzie Sanguină Bârlad, singura unitate de acest fel din judeţul Vaslui. Campania a început în 22 septembrie 2020 şi se desfăşoară în cadrul programului eparhial „Biserica şi Spitalul”. Părintele Vladimir Beregoi de la Sectorul economic şi social – misionar al Eparhiei Huşilor a declarat pentru Basilica.ro că această campanie a fost primită cu entuziasm de clerici şi credincioşi. „Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Ignatie, am iniţiat această campanie urmare a crizei de sânge în care se află spitalele”. „Prin această acţiune dorim să venim în ajutorul oamenilor, dorim să le oferim sănătate din sănătatea pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu. Clericii şi credincioşii au fost foarte receptivi la rugămintea de a dona sânge pentru a salva viaţa aproapelui”, a afirmat Părintele Vladimir. Centrul Judeţean de Transfuzie Sanguină Bârlad este situat pe strada Mihail Kogălniceanu nr. 11. Acesta colectează, testează, procesează şi distribuie sânge spitalelor din judeţele Vaslui şi Iaşi. Anual, doar 2% din populaţia României donează sânge, un procent infim raportat la necesităţile stringente ale unui pacient. În fiecare zi, la nivel naţional este nevoie de minim 1.000 litri de sânge, iar 450 ml de sânge donat ar putea salva trei vieţi. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 598, Ultimul acces: 2026-09-20 05:52:17
|
Timp total: 0.03s...
[]:1