Guvernul olandez susţine eutanasia la copiii sub 12 ani[2020-10-14]Guvernul Olandei a anunţat că va permite eutanasierea copiilor bolnavi în fază terminală cu vârsta cuprinsă între 1 şi 12 ani. „Din rândul medicilor şi părinţilor copiilor bolnavi incurabil există formulată nevoia pentru încetarea activă a vieţii în cazul celor care suferă fără speranţă, la un nivel insuportabil, şi care vor muri într-un viitorul previzibil”, a scris ministrul Sănătăţii Hugo de Jonge într-o scrisoare adresată parlamentului pe 13 octombrie. Eutanasierea este deja legală în Olanda pentru sugarii sub un an, cu consimţământul părinţilor, iar pentru minorii cu vârsta între 12 şi 15 ani cu consimţământul lor şi al părinţilor lor. Eutanasierea voluntară este disponibilă celor peste această vârstă fără acordul părinţilor.De Jonge a spus că permiterea eutanasiei copiilor sub 12 ani va împiedica „suferinţa fără speranţă şi insuportabilă” a acestora. Ministrul Sănătăţii a subliniat şi „marea importanţă a celor mai bune îngrijiri posibile pentru acest grup de copii cu boli terminale”. Cei cu „suferinţă insuportabilă şi fără sfârşit” ar fi eligibili pentru eutanasie; părinţii lor trebuie să fie de acord, şi la fel şi doi medici. Copiilor între 1 şi 12 ani care au astfel de afecţiuni li se poate acorda în prezent îngrijire paliativă sau li se poate suspenda alimentaţia. NL Times a raportat că asociaţia olandeză NVK a medicilor pediatrici a solicitat schimbarea. De Jonge a declarat parlamentului: „Vreau să asigur mai multe garanţii legale pentru medicii care, în baza standardului lor profesional, apelează la acţiuni ce pun capăt vieţii copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 şi 12 ani”. Mai degrabă decât o modificare a legii, medicii care eutanasiază pacienţii cu vârsta cuprinsă între 1 şi 12 ani vor fi scutiţi de consecinţe penale, a afirmat De Jonge. Primul ministru Mark Rutte conduce un guvern de coaliţie format din Partidul Popular pentru Libertate şi Democraţie, Apelul Creştin Democrat, Democraţii 66 şi Uniunea Creştină. Atât Apelul Creştin Democrat, cât şi Uniunea Creştină s-au opus schimbării, în timp ce celelalte partide o susţin. Guvernul se aşteaptă ca între cinci şi zece copii pe an să fie eutanasiaţi conform noii reguli. Olanda a legalizat eutanasierea şi sinuciderea asistată în 2002 pentru adulţii bolnavi în stadiu terminal, care erau capabili mental. De atunci legea a fost extinsă pentru a permite aceasta pentru persoanele cu boli cronice non-terminale, sau cu dizabilităţi, sau cu probleme de sănătate mintală. În 2019, în ţară au fost înregistrate 6.361 de cazuri de eutanasiere, potrivit The Guardian. Cardinalul Willem Eijk de la Utrecht a declarat luna trecută pentru CNA că Olanda arată că odată legalizată eutanasia, limitele sunt abandonate încet, dar inevitabil, criteriile fiind „tot mai extinse”. „Odată acceptată încetarea vieţii pentru un anumit nivel de suferinţă, cineva va ridica mereu întrebarea dacă nu ar trebui permisă (eutanasierea) şi pentru o suferinţă ceva mai mică”, a spus prelatul. Guvernul a introdus în 2016 un proiect de lege – respins în final – care dorea să permită sinuciderea asistată în cazurile în care oamenii nu sufereau de o boală, dar considerau că viaţa lor este „încheiată”. Şi la începutul acestui an a fost introdus un proiect de lege care ar permite sinuciderea asistată pentru persoanele cu vârsta de peste 75 de ani. În aprilie, Curtea Supremă Olandeză a constatat că medicii pot eutanasia forţat pacienţii cu demenţă dacă au semnat anterior un document de aprobare a procedurii. Un tribunal a achitat acuzaţiile de crimă pentru Marinou Arends, un medic care a eutanasiat un pacient cu demenţă în 2016. Pacientul făcuse o declaraţie scrisă de eutanasie cu patru ani mai devreme, dar părea să vrea să îşi retragă acordul pentru eutanasie. Un anestezist a susţinut că a fost doar o acţiune reflexă. Curtea Supremă a decis pe 22 aprilie că achitarea era corectă. Cardinalul Eijk a sugerat că credincioşii catolici ar putea face mai mult pentru a clarifica faptul că, deşi se opun ferm eutanasiei, ei nu cred că viaţa trebuie întotdeauna prelungită cu un tratament medical împovărător. „Un pacient care decide să renunţe la un tratament neproporţional şi care deci moare, nu face ceva care este echivalent din punct de vedere etic cu sinuciderea, ci acceptă doar că viaţa trebuie să se încheie”, a spus el. „Un medic, prin faptul că nu oferă pacientului un tratament neproporţionat sau îl descurajează să se supună unui astfel de tratament, şi drept urmare pacientul moare, nu face ceva din punct de vedere etic egal cu încetarea vieţii sale. Când efectele colaterale, complicaţiile şi cheltuielile nu sunt proporţionale cu şansa de a salva vieţi sau de a restabili sau de a păstra sănătatea, se poate renunţa la aceasta, deşi ar putea duce la o scurtare a vieţii. A lăsa pe cineva să moară nu este întotdeauna egal din punct de vedere etic cu a face pe cineva să moară în mod activ.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 678, Ultimul acces: 2026-09-24 23:25:03
|
Timp total: 0.04s...
[]:1