Apel internaţional pentru promovarea învăţăturii Papei Ioan Paul al II-lea[2020-10-14]Papa Ioan Paul al II-leaRectorul unei Universităţi catolice din Polonia i-a îndemnat luni pe academicienii din întreaga lume să semneze un apel prin care să se angajeze să promoveze învăţăturile Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea. Pr. Mirosław Kalinowski, rectorul Universităţii Catolice Ioan Paul al II-lea din Lublin, a lansat apelul pe 12 octombrie, în contextul marcării centenarului naşterii Papei poloneze. „Apelul internaţional către profesorii din mediul academic” subliniază urgenţa prezentării gândirii lui Karol Wojtyła, care şi-a luat la alegere numele de Ioan Paul al II-lea, noilor generaţii de studenţi. Apelul spune: „Luna octombrie este în mod tradiţional asociată cu începutul anului universitar în universităţile noastre, iar anul acesta, ziua de 16 octombrie marchează 42 de ani de la alegerea Papei Ioan Paul al II-lea, în timp ce 2020 marchează aniversarea centenarului naşterii sale. Este o bună ocazie de a introduce încă o dată învăţătura lui Karol Wojtyła din sfera filozofiei, culturii şi sociologiei în programele noastre, în cursurile didactice şi în lucrările ştiinţifice; şi vă încurajăm să faceţi acest lucru.” Papa Ioan Paul al II-lea, care a slujit ca Episcop al Romei timp de 26 de ani, până în 2005, a fost un scriitor prolific de poezii, piese de teatru şi opere teologice şi filozofice. El a dezvoltat o „Teologie a trupului” în primele sale discursuri de la audienţele generale de miercuri şi a publicat 14 enciclice. Evidenţiind enciclica sa din 1998 „Fides et Ratio”, referitoare la relaţia dintre credinţă şi raţiune, apelul susţine că Papa Ioan Paul al II-lea „a indicat profetic” o cale fructuoasă pentru învăţământul superior din secolul XXI, ca un mod de a ajuta studenţii să răspundă la întrebări despre sensul vieţii. În apel se spune: „Această căutare a sensului este o provocare pentru studenţii noştri de astăzi în realitatea din ce în ce mai complicată care îi înconjoară. Dezvoltarea tehnologică şi posibilităţile tot mai nelimitate de comunicare virtuală care o însoţesc reprezintă o mare oportunitate, dar creează şi ameninţări fără precedent. În faţa acestor lucruri, învăţătura Pontifului polonez şi atitudinea sa faţă de viaţă pot inspira tinerii să lupte pentru adevăr şi libertate interioară. Îi încurajăm pe profesorii universitari să folosească mass-media modernă şi noile metode de predare pentru a face ca moştenirea academică, artistică şi spirituală a Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea să fie cunoscută.” Universitatea Catolică din Lublin, cunoscută prin iniţialele ei poloneze – KUL, a fost fondată de Episcopii polonezi în 1918. A fost închisă în timpul ocupaţiei naziste şi mulţi dintre profesorii şi studenţii ei au fost executaţi. În 1954, Karol Wojtyła a început să ţină prelegeri despre etică la universitate. A fost numit în Catedra de Etică din cadrul Departamentului de Filosofie Creştină al Universităţii, legătura sa cu instituţia durând până la alegerea ca Papă în 1978. A vizitat KUL în iunie 1987, susţinând un discurs în care a spus că instituţiile academice sunt chemate „să construiască o comunitate de oameni liberi în adevăr”. La câteva luni după moartea Papei Ioan Paul al II-lea, în 2005, KUL şi-a adoptat numele actual: Universitatea Catolică Papa Ioan Paul al II-lea din Lublin. Textul apelului online aduce un omagiu „curajului şi fermităţii Papei Ioan Paul al II-lea în căutarea adevărului”. „În enciclica deja menţionată, ‘Fides et ratio’, citim că credinţa şi raţiunea sunt ca două aripi pe care spiritul uman se înalţă spre contemplarea adevărului. Să folosim acest potenţial în mediile noastre academice. Fie ca învăţătura Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea să îi stimuleze pe studenţi să răspundă provocărilor şi să se dezvolte singuri”, mai citim în apel. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 684, Ultimul acces: 2026-09-24 23:25:18
|
Timp total: 0.04s...
[]:1