Zi de sărbătoare la Târgu Trotuş - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Zi de sărbătoare la Târgu Trotuş

[2020-10-12]
Duminică, 11 octombrie 2020, comunitatea din Târgu Trotuş s-a aflat la ceas aniversar. Printre motivele pentru care a fost în sărbătoare, amintim de centenarul primei sfinţiri a bisericii actuale (în anul 1920), sfinţirea noilor lucrări şi, desigur, sfinţirea capelei mortuare.

La acest eveniment, am avut bucuria să îl avem în mijlocul nostru pe păstorul Diecezei noastre PS Iosif Păuleţ, Episcop al Diecezei de Iaşi, care a fost întâmpinat de către credincioşii şi păstorii comunităţii, îmbrăcaţi în straie tradiţionale, de la mic la mare, în curtea bisericii la ora 10:30. După aceasta, s-a purces la oficierea solemnă a slujbei religioase de la ora 11:00, în cadrul căreia, în cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul a pus accentul pe evanghelia zilei, scoţând în evidenţă invitaţia lui Dumnezeu de „a participa la nunta pregătită”. Dumnezeu ne invită pe toţi, a spus Preasfinţitul, dar din păcate mulţi refuză să îl urmeze din diferite motive. Alegerea este liberă. Dumnezeu nu constrânge, dar, în cele din urmă, fiecare va da cont de faptele sale. După aceasta, Episcopul a trecut la consacrarea altarului şi a noilor lucrări, pentru ca mai apoi, la sfârşitul Liturghiei, să sfinţească capela mortuară.
Zi deosebită, plină de bucurie şi recunoştinţă deopotrivă, pentru întreaga comunitate în frunte cu păstorii ei, care au ţinut ca, prin acest eveniment să aducă mulţumire tuturor păstorilor care au păstorit în această comunitate în ultimii 100 de ani, şi care au contribuit prin strădania şi sacrificiile lor la construirea actualei biserici. Acest eveniment a fost de fapt încununarea tuturor eforturilor şi a jertfelor păstorilor comunităţii precum şi a credincioşilor, a binefăcătorilor ştiuţi sau neştiuţi, vii sau răposaţi. Dumnezeu să îi răsplătească pe toţi cei care au trudit la susţinerea acestor lucrări prin munca şi contribuţia lor materială şi spirituală. (fr. Corneliu Horvat pentru OFMConv.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 652, Ultimul acces: 2026-09-21 06:27:54