Misiunea Diaconia: A fost reluat proiectul „Banca de haine” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Misiunea Diaconia: A fost reluat proiectul „Banca de haine”

[2020-10-15]
de Iulian Dumitraşcu

Colecta de bunuri în cadrul proiectului „Banca de haine”, lansat de Misiunea Socială Diaconia, a fost reluată.
Proiectul a fost revitalizat în parteneriat cu Petrom Moldova.
Scopul programului este de a crea un mecanism autohton de solidaritate socială prin redistribuirea bunurilor colectate către persoanele aflate în dificultate.
Boxele pentru colectare au fost amplasate la 3 staţii Petrom din Chişinău, la următoarele adrese:
Boxa nr. 1 – mun. Chişinău, str. Calea Orheiului, 109;
Boxa nr. 2 – mun. Chişinău, str. Iulius Cezar, 1;
Boxa nr. 3 – mun. Chişinău, str. Meşterul Manole, 2/1.
„Din ce în ce mai multe companii au o abordare matură, cu perspectivă de lungă durată în domeniul responsabilităţii social corporative. Echipa Petrom Moldova cu siguranţă înţelege că bunăstarea depinde de efortul tuturor, atât a statului, cât şi a mediului de afaceri”.
„Această companie dovedeşte că dezvoltarea durabilă este de neconceput fără implicarea permanentă. Astfel, de mai mulţi ani demonstrează asta prin implicarea în mai multe proiecte ale Diaconiei, iar acum devine partener general a unui proiect social cu impact, care ajută mii de oameni”, a precizat Igor Belei, directorul Misiunii Sociale Diaconia.
În luna iulie, programul „Banca de Haine” al Misiunii Sociale „Diaconia” a împlinit 4 ani de la fondare.
Până în prezent, prin intermediul celor 3 boxe amplasate în Chişinău, au fost colectate şi distribuite 200 tone de bunuri, au fost aprovizionate constant 45 de localităţi (parohii), dintre care 23 au amenajate garderobe sociale.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 603, Ultimul acces: 2026-09-22 18:17:42