Din cuvintele părintelui Constantin Muha: Ce face Biserica

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.04s...

Ştiri şi Evenimente

Din cuvintele părintelui Constantin Muha: Ce face Biserica

[2020-10-15]

de Sorin Ioniţe

Plecarea părintelui Constantin Muha, directorul Seminarului din Dorohoi, a întristat joi întreaga Biserică. Elevilor săi le rămân în amintire căldura şi bucuria cu care i-a îndrumat mereu spre Dumnezeu, dar şi cuvintele pline de realism prin care le prevestea ce îi aşteaptă în preoţie.
Deranjat de asaltul mediatic deja generalizat asupra Bisericii, directorul seminarului dorohoian a pus în scris în luna mai a acestui an un text în care le răspunde celor ce întreabă depreciativ: „Ce face Biserica?”.
Răspunsul părintelui este unul sistematic în care aminteşte „doar în trecere” activitatea filantropică a Bisericii. El trece prin toate aspectele vieţii eclesiale de la noi şi subliniază aportul adus de Biserică la dezvoltarea României.
Redăm integral textul transmis pe adresa redacţiei Basilica.ro.
Chiar oare, ce face Biserica?
Cu siguranţă este o întrebare care apare pe buzele şi în mintea multora dintre oamenii de astăzi, mai ales sub presiunea asaltului mediatic…. Îmi amintesc că acum câţiva ani în urmă, când a fost atacul la adresa orei de Religie din şcoli, un ziarist afirma că Biserica este „agresivă”…. De fapt, în realitate, Biserica era în defensivă, apărând un drept al Poporului Român – câştigat în decembrie 1989 cu preţ de sânge de martiri şi, stipulat de Constituţia României, apărând în acelaşi timp, oamenii care de la catedră, într-o oră pe săptămână ( ceea ce exclude din start „riscul” îndoctrinării) formează caractere şi personalităţi pentru un viitor binecuvântat al acestei Ţări.
Cam aşa e şi cu „ce face Biserica”…
Nu o să mă refer decât în trecere la activitatea social-filantropică a Bisericii Ortodoxe Române despre care aflăm zilnic câte ceva din presa bisericească şi mai puţin din presa laică – dezinteresată în general de subiect. „Nu se vinde şi nici nu se finanţează subiectul” – s-ar putea scuza unii jurnalişti de presă sau televiziune. Portaluri ca Basilica.ro şi Doxologia abundă în prezentarea zilnică a activităţilor culturale, misionare, filantropice etc.
Anual se face o dare de seamă la nivel de Patriarhie prin Adunarea Naţional Bisericească cu reprezentanţi, clerici şi mireni, din fiecare eparhie, în care sunt expuse edificiile de asistenţă socială şi fondurile alocate în anul precedent pentru activitatea social-filantropică a Bisericii individual sau în colaborare cu primării, consilii locale şi judeţene şi alţi parteneri tradiţionali.
Dincolo de partea oficială…
Dincolo de partea oficială, publică, există şi o parte neoficială, care se întâmplă discret, uneori anonim la nivel de comunitate-parohie de oraş sau de sat, când sunt hrăniţi sărmanii, dezavantajaţii social şi prigoniţii soartei, fie prin mese oferite la azile de bătrăni, case de copii, prin pachete oferite la poarta cimitirului în fiecare sâmbătă, ca şi la orice înmormântare creştinească.
Mulţi copii şi tineri îşi află răspunsurile la întrebările caracteristice vârstei, mulţi oameni maturi şi chiar vâsrtnici, îşi domolesc frământările sub epitrahilul duhovnicului, ori în discuţii cu valoare confidenţială- ceea ce s-ar putea traduce în termeni moderni, prin consiliere psihologică. Foarte mulţi dintre cei enumeraţi şi-au limpezit multe nedumeriri în cadrul discuţiilor purtate la conferinţele susţinute de ierarhi, preoţi, profesori, medici- în foarte multe localităţi din România.
Trebuie menţionate întâlnirile internationale ale tinerilor ortodocşi – ITO – cu câteva ediţii deja (Bucureşti, Iaşi, Cluj, Sibiu), la care au participat 3000, 5000, 7000 de tineri ortodocşi din toată lumea. Ele au fost promovate de Trinitas TV, Radio Trinitas, Ziarul Lumina, portalurile Bisericii. O singură televiziune laică a prezentat aspecte de la ITO Bucureşti – Kanal D.
Tineretul Bisericii
ASCOR (Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români), ATOR (Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români) şi alte organizaţii din Ţară sau diaspora, oferă tinerilor un mod curat de a trăi, ferindu-i de multe capcane moderne şi mondene, oferind tabere ca cea de la Nemţişor (în apropiera schitului Cărbuna de lângă marea lavră a Neamţului) cu peste 600 de participanţi anual, ori tabere „în pridvorul satului” în care mii de copii anual, prin organizarea de către Centrele eparhiale prin preoţii parohi şi voluntari dintre tinerii ortodocşi, beneficiază de câteva zile de recreere şi formare de abilităţi (educaţie financiară, tir cu arcul, team-building, orientare în natură, jocuri sportive etc) chiar lângă casa lor.
Participanţilor li se oferă gratuit logistica necesară activităţilor, precum şi masă caldă pe parcursul zilelor de tabără, prin efortul parohiilor organizatoare şi a Centrelor eparhiale. La acesteaa se pot adăuga uţor mesele de obşte pe care mănăstirile le oferă în duminici şi sărbători, pelerinilor veniţi la slujbe.
Pro-viaţă
Marşurile pentru viaţă, pentru familie, birourile Pro-Vita – sunt alte manifestări susţinute de Biserică. Un marş pentru viaţă cu 8000 de participanţi, a fost relatat în 7-8 secunde pe TVR 1, la final de Telejurnal. Doar atât a reuşit să prindă la audienţă…..
Păi dacă mişcarea pro-Moarte, începând cu avortul (care mai nou se poate face până în luna a noua, sau noua variantă în care – şi după naştere copilul poate fi ucis dacă nu este asumat de mamă, sau cea în care fătului ce supravieţuieşte avortului i se interzice dreptul la asistenţă medicală), continuând cu industria drogurilor (din ce în ce mai multe legalizate), a vieţii sexuale promiscue (care provoacă atâtea boli), a eutanasierii forţate sau „la cerere”- are spaţiu publicitar şi este susţinută de mass-media cu atâta vehemenţă, fiind clamată ca drept al omului, DE CE nu ar avea spaţiu publicitar şi mişcarea pro-Viaţă?
Biserica plăteşte impozit
Un alt aspect este cel al consumului la nivel macro şi micro în cadrul Bisericii. Uneori i se impută Bisericii că vinde articole de colportaj (lumânări, icoane, tămâie, cărţi etc) din care obţine venituri care, în concepţia unora ar trebui impozitate. Ei bine, activitatea cultică este scutită de impozit prin lege.
În rest, pe activităţile economice care ies din sfera cultică, Biserica plăteşte impozit, inclusiv pe salariile din fonduri proprii asigurate de Centre eparhiale sau parohii. Toate cheltuielile privind consumul de electricitate, agent termic, apă ş.a. sunt suportate din fonduri proprii – adică din ceea ce se încasează din vânzarea de colportaj şi din contribuţia benevolă a enoriaşilor. Tot din aceste încasări se asigură caiete şi îmbrăcăminte pentru copiii necăjiţi care merg la şcoală, medicamente pentru oamenii bolnavi, lemne pentru nevoiaşi etc.
Şi tot din aceste încasări, ca şi din donaţii şi sponsorizări se fac şi reparaţii la clădirile existente, se construiesc altele – atât cultice cât şi de interes larg ( centre educaţionale, grădiniţe, clinici medicale, spitale, farmacii) etc.
Tot din aceste încasări la nivel de parohie, fiecare preot îşi completează veniturile lunare, deoarece personalul clerical şi neclerical nu primeşte salariu de la Stat, cum greşit se crede şi se interpretează adesea. Se primeşte pentru fiecare angajat o contribuţie într-un anumit cuantum/procent -în funcţie de grad profesional, vechime şi celelalte condiţii valabile în orice sistem- undeva mai mult de jumătate (60%) din valoarea salariului lunar. Restul completează fiecare parohie până la suma întreagă cuvenită, plătindu-se impozit, CAS, CASS şi alte taxe, pentru întregul salariu.
Situaţii dificile
Ei bine, sunt parohii – cele mici, sub 150 de familii, care niciodată nu reuşesc să-şi achite restul de plată din fonduri proprii, aşa că din ceea ce primesc de la Stat îşi achită taxele, iar preotul nu ia niciodată restul de plată. Şi sunt sute la nivel de ţară. Aceştia sunt sprijiniţi din fondurile proprii ale Centrelor eparhiale, care de câteva ori pe an oferă ajutoare financiare pentru familiile preoţilor în această situaţie, dar şi pensionarilor- preoţi sau cântăreţi bisericeşti, ori văduvelor acestora.
În situaţii grele – boli incurabile, transplanturi, tratamente – Biserica oferă ajutoare financiare. Au fost organizate colecte la nivel national pentru sprijinirea celor aflaţi în nevoi, din alte părţi ale globului cum a fost după tsunamiul din Banda Aceh-Indonezia, apoi în Africa avem misiuni creştine româneşti. Diaspora românească este susţinută în mod constant prin ajutoare substanţiale financiare pentru activitatea misionară şi cultural-filantropică. Se organizează anual colecta Fondului Central Misionar în perioada Postului Mare, fond care serveşte la ajutorarea bisericilor şi parohiilor minoritare româneşti din Ţară şi străinătate.
Biserica a fost alături de victimele incendiului de la Colectiv, donând sume importante de bani pentru tratamente, asigurând consiliere duhovnicească şi pomenind pe toţi cei trecuţi atunci la cele veşnice.
Parafina şi firul pentru lumânări, hârtia şi maşinăriile pentru tipărituri, uleiul pentru candele, făina pentru prescuri se cumpără din comerţ, ca şi multe consumabile: pixuri, hârtie pentru acatiste, materiale pentru curăţenie, şerveţele, becuri, unelte, etc. Putem adăuga zecile de tone de lumânări de parafină, de diverse mărimi şi forme, în carcase de plastic sau metal, produse în România sau importate din Polonia, Italia Germania, etc., folosite de milioanele de credincioşi în noaptea de Paşti sau în mod curent la slujbele pentru pomenirea celor răposaţi, la soroacele moşilor de primăvară, vară, toamnă şi iarnă.
Pentru a îmbrăca periodic în uniformă cei peste 14.000 de membri ai clerului ortodox şi vieţuitorii din mănăstiri, e de ajuns să înmulţeşti cu 4 metri de material pentru cel puţin o reverendă sau pentru o rasă (monahală) şi poţi vedea cât material textil se cumpără din comerţ (56.000 ml). Dacă mai adaugi şi căte cel puţin 2 rânduri de veşminte de cult pentru 11.000 de oameni din personalul clerical, mai înseamnă 88.000 ml.
„Aurul”
Apoi pentru împodobirea bisericilor cu acoperăminte pentru altar, naos, pronaos, toate cu acel „aur” mult criticat de neştiutori sau răuvoitori, care nu e altceva decât un fir textil de mătase ornamentală, la care se adaugă mici pietre colorate (nu diamante cum cred unii) şi uneori chiar cristale Swarovski care nu sunt foarte scumpe. De fapt o baie de galvan sau crom, rezolvă de foarte multe ori problemele tehnice ale obiectelor de cult.
Apoi putem adăuga mobilierul bisericesc din metal sau lemn- catapetesme, strane, policandre (candelabre), uşi, sfeşnice, care se execută şi sunt vândute de firme de profil, în mare majoritate laice şi private, din România sau din alte ţări ortodoxe (Grecia, Ucraina, Rusia). Apoi cruci, miruitoare, cristelniţe, analoage, sfinte vase, coperţi pentru Sf. Evanghelie – marea majoritate sunt primite donaţii de la credincioşi sau achiziţionate din fondurile proprii ale bisericilor parohiale.
Biserica, singura care a construit şi înainte şi după 1989
Cea mai discutată problemă, după cea a salarizării, e cea a ajutoarelor financiare pentru construirea sau repararea de biserici şi alte edificii eclesiale.
Un vrednic coleg de preoţie şi de catedră, pr. prof. Vasile Cojocariu – trecut la cele veşnice, afirma într-o discuţie pe această temă, că „Biserica este singura instituţie care a construit în România atât înainte de 1989 (în perioada comunismului), cât şi -mai ales- după 1989”. Cine priveşte cu ochi realişti, nu poate să nu constate acestă realitate.
După 1990 au dispărut prin aşa zisele „privatizări” sau chiar vânzări directe toate marile clădiri realizate înainte de 1989- fabrici, uzine, combinate, IAS-uri, CAP-uri, dispensare comunale etc- pentru a face loc investiţiilor mobiliare şi de alt gen. Bazele materiale enorme ale sindicatelor, organizaţiilor de tineret, case ale pionierilor şi multe altele s-au evaporat în portofolii private – uneori chiar anonime – care au făcut uneori subiectul unor reportaje sau anchete, fără rezultate notabile. „Ce a mîncat lupul, bun mâncat” zice românul şi acesta a fost principiul care a funcţionat cvasi-universal.
Apoi circul „retrocedărilor” cu urmaşi şi moştenitori autohtoni sau răsăriţi de pe alte continente „închipuiţi”, care au deposedat Statul, instituţii şi persoane fizice de bunuri însumând zeci, poate chiat sute miliarde de euro la valoarea pieţei astăzi. Şi asta fără a se tine seama de prevederile unor tratate – chiar la nivel internaţional- care stipulau clar că unele state, etnii şi persoane au fost despăgubite la vremea potrivită…. Totul fără nici o mişcare de stradă, fără huiduieli, fără reacţii ale persoanelor oficiale ale Statului…. Uneori palid, pe facebook, câte o reacţie… Sau printr-un reportaj al vreunui jurnalist curajos (bine că există şi această categorie). Şi hotărârile le-au luat unii reprezentanţi ai unor puteri din cadrul Statului care clamează oarecare „independenţă”, fără a cunoaşte însă Istoria).
Chiar problema fondului forestier revendicat de Biserică, este una foarte serioasă, dar tratată cu indiferenţă de factorii laici decizionali. Teoretic, cât timp se desfăşoară procese civile- până la pronunţarea unei hotărâri definitive în Justiţie- pădurile nu trebuie tăiate, fiind la adăpostul Legii. Ori pe timpul desfăşurării proceselor, pădurile sunt tăiate fără nici o rezervă şi nimeni nu dă socoteală.
Biserica în economia naţională
Să revin la idee, uneori Statul a trebuit să susţină economia prin investiţii la nivel macro. Şi dacă Biserica e singura cu extindere la nivel naţional, atunci Statul a dat Bisericii bani pentru a construi.
Ei bine, toate aceste construcţii – biserici, clopotniţe, case sociale, centre de îngrijire copii, maturi şi vârstnici, case monahale, drumuri de acces- nu s-au construit din baloţi de bani… Ci din piatră, nisip, sort, var, lemn, tablă, cărămizi şi BCA, gresie, faianţă, ornamente, cuie, sârmă, adezivi, vopsea, şuruburi, tâmplărie de lemn, aluminiu sau PVC, cabluri electrice, prize, doze, bandă izolatoare, tablouri electrice, siguranţe fuzibile, comutatoare, întrerupătoare, câlţi (cânepă folosită la pictura tip fresco), pensule şi culori de la Fondul Plastic pentru pictură, foiţă şlah-metal sau chiar de aur industrial pentru aureolele sfinţilor pictaţi etc.
Adăugăm transportul, manopera plătită de regulă firmelor sau persoanelor autorizate – care varsă la buget impozitele şi taxele aferente pentru transport, salarii etc. Mai menţionăm şi categorii de meseriaşi ori profesii care trăiesc efectiv de pe urma Bisericii- pictori bisericeşti, firmele profilate în mobilier bisericesc…
Adică, de fapt, prin banii daţi Bisericii pentru construcţii şi renovări, Statul a investit în menţinerea Economiei Naţionale, chiar dacă şi aici multe produse sunt aduse din import de firmele private de profil.
Mai putem adăuga şi pelerinajele organizate de Biserică prin agenţiile proprii de voiaj, agenţii care colaborează cu alte organizaţii de profil, interne şi externe pentru transport, cazare etc.
De exemplu pentru zborurile către Israel, Turcia, Rusia, sunt contracte cu TAROM, dar şi companii internaţionale ca WIZZ Air, EL AL, AEROFLOT etc. Apoi contractele cu Asia Tour sau alte companii mari pentru rezervare şi cazare în hoteluri, transportul în zonele turistice externe… Pelerinajele interne organizate de parohii la biserici şi mănăstiri- dintre care cele cu vechime istorică reprezintă şi monumente de artă şi cultură, nu doar locaşuri de cult- sunt o formă de investiţie în transpotul auto sau feroviar, privat sau de stat.
Cazările în hoteluri, pensiuni, servirea meselor în restaurante private etc, alături de cele menţionate mai sus, toate sunt moduri prin care Biserica susţine financiar, angrenajul economic al României, dar şi al altor ţări (Grecia, Israel, Turcia, Egipt, Iordania, Rusia, Ucraina, Republica Moldova, etc).
Apoi trebuie să se ştie că multe evenimente sociale care se desfăşoară în spaţii laice (cantine, restaurante, hoteluri, moteluri, pensiuni) pleacă din bisericile parohiale. Cumătria este în continuarea momentului Tainei Sf. Botez. Nunta este în continuarea Tainei Sf. Cununii. Praznicul şi pomenirile sunt în continuarea slujbei Înmormântării.
Toate aceste evenimente implică ramuri din diverse industrii, care-şi vând produsele pentru organizare – alimente (carne, brînză, fructe, pâine, dulciuri şi produse de patiserie şi cofetărie, băuturi alcoolice şi nealcolice), croitorii şi firme de confecţii care vând rochii, costume, cravate, încălţăminte, firme care asigură înregistrări video, florării, orchestre muzicale sau DJ, firme de transport, catering, chirii pentru săli de evenimente, salarii pentru ospătari, bucătari, şoferi, firme de pompe funebre, şi multe altele (pleduri, coverturi, pilote, perne, pături, lenjerii de pat, cămăşi – care se impart la pomeniri). Şi toate acestea cu un consum deloc neglijabil, făcând o medie anuală la nivel de ţară.
Ar mai fi multe de menţionat din cele pe care le face Biserica…
Am enumerat doar câteva aspecte, care sunt la îndemână de numărat şi pentru o persoană neavizată- adică fără studii economice. Doar să fie de bună credinţă şi să conştientizeze că mulţi intoxică opinia publică cu fumigene în spatele cărora, se întâmplă multe lucruri nelalocul lor.. Biserica nu concurează cu şi pe nimeni.
Acum în plină criză a sistemului economic şi sanitar, criză provocată de COVID 19, Biserica a donat în primă fază peste 4.000.000 RON, a pus la dispoziţie spaţii pentru carantină, pentru cazarea personalului medical, hrană caldă pentru medici şi bolnavi în sistem catering şi multe aletele. Acum s-a dovedit că investiţia Bisericii de-a lungul acestor ani este de bun augur şi dă roadele scontate de unii, nesperate şi nevisate de alţii. Asta după ce, ani de-a rândul s-a implicat masiv în problema donărilor de sânge, reuşind să aducă în trei ani spre centrele de transfuzie din Ţară peste 9 TONE de sânge.
Cât despre problema „naţionalizării” bunurilor Bisericii, cred că susţinătorii acestei idei cel puţin hilare, trebuie să-şi îndrepte atenţia către obiectivele mari economice şi resursele ce odinioară au fost ale României, producând profituri enorme pentru actualii deţinători, în mare parte externi. Dacă ţările puternic dezvoltate din Occident vorbesc de naţionalizări, ele se gândesc să recupereze ceea ce le-a aparţinut şi acum se află în protofoliul altor ţări. De pildă Italia vrea să recupereze firma de transport aerian ALITALIA, Franţa să-şi ia înapoi marile firme …. La noi, o revenire în portofoliul naţional a resurselor, ar însemna o reconsolidare solidă a României în plan strategic, economic, financiar etc.
Înspre acolo trebuie să-şi îndrepte atenţia „doritorii de bine” ai României, pentru a reuşi să concretizeze idealul enunţat de „poetul Neamului”, Mihai Eminescu în poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie” – „ la trecutu-ţi mare, mare viitor”.
Biserica a creat, conservat şi promovat artă, cultură şi valoare în toată istoria Neamului Românesc. Arhitectura, sculptura, broderia, caligrafia, manuscrisele, tiparul, tipăriturile etc. au fost constant prezente şi s-au dezvoltat în sânul şi cu sprijinul Bisericii.
Biserica a şi suferit mult în timpul prigoanei comuniste, când clerul şi credincioşii au fost înghesuiţi în închisorile comuniste, în lagărele de „reeducare” alături de intelectualii rasaţi ai societăţii, politica marxist-leninistă în numele „omului nou” decimând România de tot ce avea mai bun la vremea respectivă, făcând loc activiştilor şi „guşaţilor” de partid.
După 45 de ani de teroare şi suferinţă, după alţi 30 de ani de la evenimentele din decembrie 1989, când Poporul Român – generaţiile care au clădit o Ţară şi un Neam, cu urmaşii cuminţi – abia îşi tămăduieşte rănile adânci lăsate de prigoana comunistă, plângându-şi martirii şi cinstindu-şi eroii, apar zorii neo-marxismului care promite o „viaţă de vis” sub noul comunism, neştiind de fapt ce urmează a se întâmpla (de nu s-ar întâmpla).
Se vor mai naşte şi se vor trece…
Noii „activişti” vânduţi exteriorului, deja atacă adevăratele elite intelectuale şi morale ale societăţii, clamând „drepturi” ale omului care îngrozesc uneori prin perversitate şi violenţă. Şi urlă feroce împotriva Bisericii şi a oricui încearcă să apere adevăratele valori şi principii care au guvernat omenirea de mii de ani, demnitatea umană şi candoarea inocenţei copiilor şi tinerilor.
Vorba aceluiaşi coleg menţionat ceva mai sus, părintele Vasile Cojocariu „Biserica are memorie lungă”. Ea nu îngăduie ca cineva să fie uitat, de aceea îi pomeneşte pe toţi cei încredinţaţi spre purtarea de grijă. Şi o face de 2000 de ani încoace. S-au ivit şi au trecut orânduiri lumeşti de facturi diferite, s-au născut şi s-au stins imperii …. Se vor mai naşte şi se vor trece….
Biserica a rămas şi va rămâne. Pentru că ea transcende timpul, cu aceleaşi învăţături şi principii, călătorind ca o corabie pe marea învolburată a acestei lumi, spre Împărăţia lui Dumnezeu având călăuză pe Domnul IISUS HRISTOS, „Acelaşi ieri, astăzi şi în veac”- după cum ne spune Sf. Apostol Pavel.
În virtutea iconomiei, Biserica se acomodează la realitatea vremurilor pe care le parcurge, fiind alături de Popor în întregul vieţii lui. În virtutea acriviei, păstrează nealterate învăţătura de credinţă, dogma şi canoanele.
Biserica a susţinut şi susţine orice iniţiativă cuminte, colaborând cu organisme interne şi internaţionale pentru dezvoltarea unei infrastructuri care să vină în permaneţă în sprijinul oamenilor, ajutându-i să câştige veşnicia.
Dar nu se poate lăsa intimidată sau deposedată de ceea ce a creat şi deţine, doar că aşa vor unii habarnişti, care se tot întreabă „ce face Biserica”???
Pr. Ic. Stavr. Constantin Muha
Parohia „Sf. Cuv. Parascheva şi Sf. M. Mc. Dumitru”
municipiul Dorohoi, judeţul Botoşani.

Sursa: www.Basilica.ro

Contor Accesări: 601, Ultimul acces: 2026-09-22 19:48:18

Timp total: 0.04s...

[]:1