„Lumina de Duminică”, săptămânalul Patriarhiei Române, a împlinit 15 ani[2020-10-17]de Ştefana TotorceaVineri s-au împlinit 15 ani de la prima ediţie a săptămânalului Lumina de Duminică, suplimentul de weekend al Ziarului Lumina, primul cotidian creştin din România. Prima ediţie a Ziarului de Duminică, din 16 octombrie 2005, a inclus proclamarea canonizării Sfântului Mitropolit Dosoftei, ierarhul cărturar. Părintele Patriarh Daniel scria în urmă cu cinci ani că, prin acest gest simbolic, a fost deschisă şi mai mult perspectiva culturală şi duhovnicească a ziarului. „Tot atunci, pentru prima dată în istoria Ortodoxiei româneşti, o părticică din moaştele Sfântului Apostol Pavel, considerat patronul spiritual al jurnaliştilor, era adusă în cetatea Sfintei Parascheva, pentru câteva zile”, rememora Patriarhul Daniel. De-a lungul celo 15 ani de apariţie constantă, publicaţia a adus în atenţia publicului frumuseţea gândirii teologice, profunzimea meditaţiei duhovniceşti, dialogul dintre credinţă şi ştiinţă, precum şi perspectiva creştină asupra dezbaterilor din societate. În primul an de apariţie, publicaţia a avut caracter regional, pentru ca din aprilie 2006 să devină publicaţie naţională. Din 27 octombrie 2007, Lumina de Duminică este parte integrantă a Centrului de Presă BASILICA al Patriarhiei Române. În prezent, săptămânalul este auditat BRAT, cu un tiraj mediu de 23.000 de exemplare pe ediţie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 661, Ultimul acces: 2026-09-22 02:59:37
|
Timp total: 0.03s...
[]:1