Papa Francisc: Domnul ne salvează de adevărata problemă, lipsa de iubire[2020-10-20]„Cu cât vom fi mai mult ataşaţi de Domnul Isus, cu atât vom fi mai deschişi şi universali, pentru că ne vom simţi responsabili faţă de alţii. Iar celălalt va fi calea prin care ne putem salva pe noi înşine […], începând cu cei mai săraci, care sunt cei mai asemănători cu Cristos”, a spus Papa Francisc de la finalul predicii de la „Rugăciunea pentru pace”, cu participarea liderilor creştini, în seara de marţi, 20 octombrie a.c., în Bazilica „Santa Maria in Aracoeli” din centrul istoric al Romei.„Rugăciunea pentru pace” constituie prima parte a Întâlnirii inter-religioase de la Roma şi a fost organizată separat pentru fiecare religie, în diferite locuri de cult şi în alte locaţii, pentru a oferi posibilitatea de a urma ritualul specific. Astfel, „Rugăciunea pentru pace” a evreilor s-a desfăşurat în sinagogă, în timp ce musulmanii s-au rugat în „Sala Rossa” din Primăria Romei. Budiştii s-au rugat în biserica „Sfânta Rita”, iar aparţinătorii religiilor sikh şi hinduismului, în două locaţii diverse dintr-un convent franciscan. Rugăciunea creştinilor a fost condusă de Papa Francisc în Bazilica „Santa Maria in Aracoeli”, la doi paşi de Piazza del Campidoglio, printre participanţi aflându-se Patriarhul ecumenic Bartolomeu, pe care Papa l-a numit „fratele meu”, şi Episcopul Heinrich din partea Consiliului Bisericii Evanghelice din Germania. Pontiful a subliniat că primatul Comuniunii anglicane, Arhiepiscopul de Canterbury Justin Welby, „nu a putut veni din cauza pandemiei”. La predică, Papa Francisc a oferit un comentariu la pericopa din Patima Domnului în care lui Isus, aflându-se pironit pe cruce, i se spune: „Salvează-te pe tine însuţi!” (Marcu 15,30). „Este o ispită crucială care îi priveşte pe toţi, chiar şi pe noi, creştinii: este ispita de a te gândi numai la salvarea proprie sau a propriului grup, de a avea în minte numai propriile probleme şi propriile interese, în timp ce toate celelalte nu contează. Este o pornire foarte omenească, dar rea, şi este ultima sfidare la adresa lui Dumnezeu răstignit.” Cei care îi spuneau acele cuvinte lui Isus, „nu aveau compasiune, ci poftă de miracole, de a-l vedea coborând de pe cruce”. „Uneori”, a spus Pontiful, „poate că şi noi preferăm un Dumnezeu spectaculos în locul unui Dumnezeu milos, un Dumnezeu puternic în ochii lumii, care se impune prin forţă şi îi îndepărtează pe cei care ne vor răul. Dar acesta nu este Dumnezeu, este eu-l nostru.” „De câte ori vrem un Dumnezeu pe măsura noastră, în loc să devenim noi pe măsura lui Dumnezeu; un Dumnezeu ca noi, în loc să devenim noi ca El! Dar în acest fel, preferăm cultul eu-lui în locul adoraţiei lui Dumnezeu. […] E un cult care creşte şi se alimentează prin indiferenţa faţă de celălalt. Acei trecători, de fapt, aveau un interes faţă de Isus numai pentru a-şi satisface poftele lor. Dar, redus la un rebut pe cruce, nu îi mai interesa. Era în faţa ochilor lor, dar departe de inima lor. Indiferenţa îi ţinea la distanţă de adevăratul chip al lui Dumnezeu.” Un alt grup de persoane care vine în faţa lui Isus pe cruce este constituit din arhierei şi cărturari. Ei l-au condamnat pe Isus pentru că vedeau în El un pericol. „Toţi suntem specialişti în a-i pune pe alţii pe cruce numai ca să ne salvăm pe noi înşine”, a remarcat Papa la predică. Isus, în schimb, se lasă pironit pe cruce ca să ne înveţe să nu descărcăm răul asupra celorlalţi. Acuzaţia capilor religioşi are ca motiv chiar ceea ce Isus a făcut pentru „alţii”: „Pe alţii i-a salvat, pe sine nu se poate salva” (v.31). Ştiau de vindecările făcute pentru alţii, iar acum ei fac „o legătură răutăcioasă”, insinuând că a salva, a-i ajuta pe alţii nu aduce niciun bine: El, care a făcut atâtea pentru alţii, se pierde pe sine. „Acuzaţia este batjocoritoare şi se înveşmântează în termeni religioşi, folosind de două ori verbul a salva. Dar ‘evanghelia’ lui ‘salvează-te pe tine însuţi!’ nu este Evanghelia mântuirii. Este evanghelia apocrifă cea mai falsă, care pune cruci pe umerii altora. Evanghelia adevărată, în schimb, ia asupra sa crucile altora.” În fine, la climatul sfidător împotriva lui Isus se alătură şi cei răstigniţi împreună cu El. „Cât de uşor este să critici, să vorbeşti contra, să vezi răul în alţii şi nu în tine, până la a descărca vinovăţiile asupra celor mai slabi şi marginalizaţi! Dar de ce acei răstigniţi se iau de Isus? Pentru că nu îi dă jos de pe cruce. Ei îi spun: ‘Salvează-te pe tine şi pe noi!’ (Luca 23,39). Îl caută pe Isus numai ca să îşi rezolve problemele lor. […] Dar Dumnezeu nu vine atât ca să ne elibereze de probleme, care iar şi iar se vor prezenta, ci ca să ne salveze de adevărata problemă, care este lipsa de iubire. Aceasta este cauza profundă a relelor noastre personale, sociale, internaţionale, de mediu. A te gândi numai la tine însuţi este părintele tuturor relelor. Dar unul dintre răufăcători îl observă pe Isus şi vede în El iubirea blândă. Şi dobândeşte paradisul făcând un singur lucru: deplasând atenţia dinspre sine către Isus, de la sine către cel care îi stătea alături (cf. v. 42).” „Pe Calvar”, a încheiat Papa Francisc, „a avut loc marele duel între Dumnezeu care a venit să ne salveze şi omul care vrea să se salveze pe sine însuşi; între credinţa în Dumnezeu şi cultul eu-lui; între omul care acuză şi Dumnezeu care scuză. Şi a venit victoria lui Dumnezeu, milostivirea sa a coborât asupra lumii. Din cruce, a ţâşnit iertarea, s-a renăscut fraternitatea: «Crucea ne face fraţi» (Papa Benedict XVI, Cuvinte la Via Crucis, 21 martie 2008). Braţele lui Isus, deschise pe cruce, marchează o cotitură pentru că Dumnezeu nu îndreaptă degetul împotriva cuiva, ci îl îmbrăţişează pe fiecare. Pentru că numai iubirea stinge ura, numai iubirea învinge până la capăt nedreptatea. Numai iubirea face loc celuilalt. Numai iubirea este calea de urmat pentru deplina comuniune dintre noi.” „Să privim la Dumnezeu răstignit şi să îi cerem Dumnezeului răstignit harul de a fi mai uniţi, mai fraterni. Şi când suntem tentaţi să urmăm logica lumii, să ne amintim de cuvintele lui Isus: ‘Cine vrea să îşi salveze viaţa o va pierde; cine, însă, îşi va pierde viaţa pentru Mine şi pentru evanghelie o va salva’ (Marcu 8,35). Ceea ce în ochii omului este o pierdere pentru noi este mântuirea. Să învăţăm de la Domnul, care ne-a salvat nimicindu-se pe sine (cf. Filipeni 2,7), făcându-se ‘altul’: din Dumnezeu, om; din spirit, trup; din rege, sclav. El ne invită şi pe noi să facem ‘alţii’, să mergem spre alţii. Cu cât vom fi mai ataşaţi de Domnul Isus, cu atât vom fi mai deschişi şi universali, pentru că ne vom simţi responsabili pentru alţii. Iar altul va fi calea de urmat pentru a ne salva pe noi înşine: oricare altul, oricare fiinţă umană, oricum ar fi istoria şi crezul său. Începând cu cei mai săraci, cei mai asemănători cu Cristos. Marele arhiepiscop de Constantinopol Ioan Gură de Aur a scris că ‘dacă nu ar exista cei săraci, mântuirea noastră ar fi în mare parte demolată’ (Despre a II-a Scrisoare către Corinteni, XVII,2). Domnul să ne ajute să mergem împreună pe calea fraternităţii ca să fim mărturisitori credibili ai Dumnezeului celui viu.” După „Rugăciunea pentru pace” din Bazilica „Santa Maria in Aracoeli”, Papa Francisc şi liderii creştini au mers în Piazza del Campidoglio pentru a lua parte la Ceremonia comună a Întâlnirii inter-religioase „Nimeni nu se salvează de unul singur – pace şi fraternitate”. (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 772, Ultimul acces: 2026-09-22 17:59:01
|
Timp total: 0.03s...
[]:1