Pr. Prof. Nicu Moldoveanu a primit Crucea Patriarhală la aniversarea vârstei de 80 de ani - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Pr. Prof. Nicu Moldoveanu a primit Crucea Patriarhală la aniversarea vârstei de 80 de ani

[2020-10-20]
de Iulian Dumitraşcu

Pr. Prof. Nicu Moldoveanu a primit marţi din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la aniversarea vârstei de 80 de ani, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Române: Crucea Patriarhală pentru clerici.
Distincţia i-a fost oferită „pentru activitatea sa îndelungată, rodnică şi folositoare Bisericii şi societăţii”.
Crucea Patriarhală şi diploma care o însoţeşte i-au fost înmânate de o delegaţie a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti (FTOUB), unde a activat Pr. Prof. Nicu Moldoveanu.
Delegaţia a fost reprezentată de Pr. Ioan Moldoveanu, profesor de Istoria Bisericii Ortodoxe Române, decanul instituţiei de învăţământ şi fiul Părintelui Nicu Moldoveanu, şi de Pr. Zaharia Matei, dirijorul Coralei Te Deum Laudamus, lector de Muzică bisericească în cadrul FTOUB, şi unul dintre ucenicii Pr. Nicu Moldoveanu.
© Ziarul Lumina / Mihnea Păduraru
Părintele Nicu Moldoveanu i-a mulţumit Preafericitului Părinte Patriarh Daniel pentru distincţia primită.
„Mulţumim Preafericirii Sale pentru bucuria pe care ne-a făcut-o. Îi mulţumesc pentru toată atenţia pe care ne-o dă şi mă bucur de toată această apreciere”.
„Îl apreciez foarte mult şi ţin la Patriarhul acesta ca la nimeni altul”, a mărturisit renumitul preot profesor.
Crucea Patriarhală – o cruce care se amplifică la infinit
Părintele Zaharia Matei a transmis cuvinte de apreciere şi recunoştinţă în numele cadrelor didactice care au fost formate de Părintele Nicu Moldoveanu, „datorită căruia noi suntem astăzi profesori”.
„Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest moment aniversar şi Îl rugăm să-i dăruiască părintelui profesor sănătate şi ani mulţi de acum înainte şi multe roade în câmpul muzicologiei şi al Bisericii”.
„Are această maturitate de a valorifica foarte mult tradiţia muzicală bizantină din România. Am avut şi avem ce învăţa de la părintele profesor, dar îl am şi ca model de credinţă”.
„Dumnezeu să ne dăruiască înţelepciune să continuăm misiunea pe care ne-a încredinţat-o la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti”, a spus Părintele Zaharia, potrivit Radio Trinitas.
Părintele Profesor Nicu Moldoveanu
S-a născut în ziua de 20 octombrie 1940 în comuna Brătianu, astăzi Scânteia, din judeţul Ialomiţa, într-o familie cu 11 copii. A deprins de mic abecedarul credinţei şi tot de mic a descoperit pasiunea pentru cântarea de strană, de care nu s-a mai despărţit niciodată.
Mai târziu strălucit student, discipol şi urmaş la catedră al profesorului Nicolae Lungu, a devenit lector, conferenţiar şi profesor la catedra de Muzică bisericească a Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti.
Fii la curent cu noutăţile noastre. Înscrie-te la Newsletter
A efectuat cursuri dirijorale şi de compoziţie muzicală la Academia de Muzică şi Arte Reprezentative din Viena. A susţinut numeroase evenimente concertistice, a tipărit cărţi de cântări bisericeşti necesare stranei, antologii corale pentru coruri bărbăteşti şi mixte.
Munca sa de cercetare s-a concretizat în publicarea a numeroase studii şi volume de muzicologie bizantină, ediţii critice, dicţionare, volume monografice şi volume de poezii religioase.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 753, Ultimul acces: 2026-09-21 15:40:52