Binecuvântarea picturilor Fericiţilor Episcopi martiri la Cluj - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Binecuvântarea picturilor Fericiţilor Episcopi martiri la Cluj

[2020-10-22]
Duminică, 18 octombrie 2020, Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla, s-a aflat în mijlocul comunităţii parohiei Mănăştur 1 din Cluj-Napoca. În cadrul Sfintei Liturghii de la ora 9.30, Preasfinţia Sa a binecuvântat picturile Fericiţilor Episcopi martiri şi pe cea a Fericitului Vladimir Ghika realizate de Andrei Câmpan şi Eduard Kara şi amplasate de jur-împrejurul iconostasului. De asemenea, după primirea Ierarhului de către păstorii acestei parohii, pr. paroh Ovidiu Lăpuşte şi pr. Mihai Kiss, vicar parohial, s-a făcut binecuvântarea crucii cu Hristos răstignit, care era amplasată în faţa bisericii şi al cărei lemn a fost reînnoit. Vizita Episcopului eparhial cu ceremonia de binecuvântare era programată în Sărbătoarea Rusaliilor, cu ocazia serbării hramului parohiei clujene, dar, din cauza stării de pandemie a fost necesară o amânare. Celebrarea liturgică s-a desfăşurat cu respectarea regulilor sanitare în vigoare.

Cuvântul de învăţătură al Episcopului eparhial a cuprins meditarea evangheliei duminicii – a Învierii fiului văduvei din Nain (Lc 7,11-16) -, precum şi prezentarea modelului de trăire al credinţei oferit de Martirii şi Mărturisitorii Bisericii. Preasfinţia Sa a spus: „Printr-o fericită şi providenţială coincidenţă, Biserica, astăzi, face pomenirea Sf. Evanghelist Luca iar Sf. Evanghelie de la Luca din această zi este foarte potrivită pentru timpul pe care îl trăim, această pandemie, o întâlnire între moarte şi viaţă, între viaţă şi moarte, dar, atenţie, ultimul cuvânt îl are viaţa, este ceea ce ne învaţă evanghelia de astăzi. Cu bucurie am venit aici, să vă transmit acest cuvânt pe care Isus ni-l transmite nouă, tuturor, ‘învie, ridică-te, nu eşti rânduit spre moarte, ci eşti rânduit spre viaţă!’ Este lecţia evangheliei de astăzi, este lecţia martirilor pe care, de acum înainte, îi aveţi aici ca mijlocitori şi vom continua această Liturghie nu numai cu rugăciunea pentru vindecarea bolnavilor, dar şi cu rugăciunea închinată Fericiţilor Episcopi martiri.”
În cadrul celebrării, PS Florentin a mulţumit celor care au făcut posibilă frumoasa realizare a picturilor pe care le-a binecuvântat: „Cine ne ajută să înţelegem că, de fapt, nu trebuie să ne temem de moarte ca trecere? Ne învaţă ei, această frumoasă ‘Cunună a martirilor şi mărturisitorilor Bisericii’ pe care vă felicit că aţi pus-o aici. Sunteţi prima biserică, prima parohie care are împrejurul iconostasului, adică, în acea zonă spre care se îndreaptă privirile noastre la celebrarea liturgică, ‘Cununa Fericiţilor Episcopi martiri’ şi, cu siguranţă, ei vor mijloci pentru voi şi vă vor ocroti în continuare. Vă felicit că aţi făcut această frumoasă investiţie, rentabilă în timp, spun eu, care se va întoarce în multe haruri. Mulţumim tuturor celor care s-au implicat în această acţiune, în primul rând pr. paroh Ovidiu, pr. Mihai, vicar parohial, de asemenea, dumneavoastră, curatorilor, prof. Mihail Abrudean, primul curator, care aţi dus tratativele cu iconarii, să facă aceste frumoase imagini. Ele nu trebuie să rămână doar decor, imagini, ci trebuie să devină trăire, credinţa pe care ei ne-o oferă.”
„Aveţi aici imaginile unor oameni care au înţeles că jertfa pentru Hristos este mai presus de viaţă. Ce este martiriul? O foarte frumoasă definiţie ne-o dă un alt sfânt al Bisericii, Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea: ‘martiriul este o experienţă spirituală a aceluia care a înţeles că jertfa lui Hristos este mai presus de viaţă’. L-au iubit atât de mult pe Dumnezeu, încât I-au oferit chiar şi viaţa lor, acesta este exemplul pe care ei ni l-au oferit: credinţa lor, a fost viaţa lor – cum este şi motoul Cardinalului nostru, astăzi Fericitul Arhiereu Iuliu.”
„Să ne amintim de aceşti Fericiţi Episcopi martiri şi de toţi mărturisitorii atunci când venim aici şi vedem că este foarte frumoasă această ‘Cunună a martirilor Bisericii’ care stă deasupra Bisericii noastre: ne ocroteşte, dar ne şi obligă, ne responsabilizează. Să ne aducem aminte de fiecare dintre ei: Episcopul Vasile Aftenie, auxiliar de Bucureşti, mort în 1950 la închisoarea Văcăreşti după torturi bestiale, apoi Episcopul Valeriu Traian Frenţiu mort în 1952 la Sighet, Episcopul Ionel Suciu mort în 1953 tot la Sighet, Episcopul Tit Liviu Chinezu, unul dintre episcopii consacraţi în timpul arestului la Căldăruşani în 1949 şi care a murit la Sighet, în ianuarie 1955. Apoi este Episcopul Ioan Bălan care moare în 1959, în domiciliu obligatoriu, la mănăstirea Ciorogârla, departe de comunitatea sa; este Episcopul Alexandru Rusu al Maramureşului care moare în închisoarea din Gherla în 1963, după ce a fost închis de mai multe ori în diferite închisori şi aresturi, trecând şi prin arest domiciliar şi, ultimul, dar nu şi cel din urmă, este Cardinalul in pectore Iuliu Hossu care moare, în 1970, fiind în arest domiciliar la Mănăstirea Căldăruşani, la spitalul Colentina din Bucureşti.”
„Alături de aceştia, este şi Monseniorul Vladimir Ghika care provenea dintr-o familie ortodoxă: familia nobilă Ghika şi care este hirotonit preot, la vârsta de 50 de ani, pentru Dieceza de Paris, de către Arhiepiscopul Parisului. Este preot de rit latin provenit dintr-o familie bizantină, frate al unui mare diplomat şi care avea relaţii foarte bune cu Sfântul Părinte. El este cel care cere să vină în România în timpul persecuţiei şi rămâne aici în timpul persecuţiei, având un rol extraordinar, aşa cum reiese din biografia sa. Moare la Jilava, în condiţii extreme, grele şi ostenit de ani, în 1954; un monument de cultură, un om extraordinar, cu intuiţie extraordinară şi care a săvârşit multe miracole deja atestate în viaţa lui. Iată ce ‘Cunună’ frumoasă a Martirilor aveţi aici şi, nu întâmplător cuvântul ‘cunună’, pentru că, într-o predică din 1948, atunci când norii negri erau deja asupra Bisericii, Preasfinţitul Ionel Suciu, supranumit şi ‘Gură de Aur’, pentru că avea predici extraordinare, spunea, la Blaj, sub supravegherea ofiţerilor de securitate şi a celor care îl urmăreau: ‘Bisericii noastre îi lipseşte cununa de spini a lui Hristos, acea cunună a martirilor’. Într-adevăr, acea generaţie de episcopi a fost arestată in corpore. Toţi episcopii care se aflau în sediile lor, în anul 1948 au fost arestaţi…”
În contextul perioadei dificile pe care o traversează societatea, la încheierea celebrării din biserica Parohiei Mănăştur 1, Episcopul de Cluj-Gherla a îndemnat la rugăciune, „arma Bisericii pentru combaterea acestei pandemii”, a spus: „Este important să nu ne lăsăm purtaţi de gânduri de disperare, sau descurajare, în faţa acestei pandemii: uniţi-vă în familii, familia este nucleul fundamental al Bisericii şi al societăţii.”
„În parohie este familia dumneavoastră, veniţi şi participaţi activ la viaţa Bisericii. Aici este Izvorul Vieţii. Uniţi-vă între voi în familii, discutaţi între voi şi nu uitaţi: încurajaţi-vă, pentru că în această societate în care şcoala este în confuzie, universităţile sunt în confuzie, spitalele sunt în confuzie, rolul familiei este esenţial. Aveţi un rol esenţial dumneavoastră, părinţii, bunicii, aveţi rolul de a menţine verticalitatea în credinţă a viitorului Bisericii noastre. Dumneavoastră sunteţi, în primul rând, un exemplu pentru copiii şi nepoţii dumneavoastră, dar aveţi marea responsabilitate de a creşte viitorul acestei societăţi. Luaţi-vă în serios această responsabilitate, nu sunteţi singuri, Hristos este cu voi, Măicuţa Sfântă ne ajută, ne ajută şi Sfinţii noştri, Fericiţii noştri episcopi martiri (…). Chiar dacă este timpul pandemiei, nu facem acţiuni de masă, dar putem face acţiuni pe nuclee mici, şi, vă invit să utilizaţi rugăciunea pentru bolnavi, faceţi-o în fiecare zi, este arma noastră de luptă, este contribuţia noastră la această luptă împotriva pandemiei.”
„Dacă suntem întrebaţi: cu ce contribuie Biserica? Biserica are puterea rugăciunii! Rugaţi-vă, invit Reuniunea Mariana în mod particular la Rugăciunea Rozariului, pe cât este cu putinţă complet, în această lună octombrie [nn. luna Rozariului în Biserica Catolică], şi, dacă va fi cazul şi în luna care urmează. Nu ştim ce va fi… dar, suntem în mâinile Domnului. Arma noastră este rugăciunea. Faceţi rugăciunea şi în familii. Uniţi-vă în familii, în jurul Bisericii!” În încheiere, Preasfinţia Sa a dorit să îşi manifeste recunoştinţa faţă de acest moment pastoral şi a oferit pr. paroh Ovidiu o icoană, drept amintire şi ca mulţumire. Şi Pr. Ovidiu a mulţumit Preasfinţiei Sale pentru bucuria de a fi împreună, a mulţumit de asemenea unei familii care a avut o generoasă contribuţie pentru realizarea crucii din faţa bisericii. Preasfinţia Sa a încheiat binecuvântând credincioşii care, întăriţi în credinţă, au plecat la casele lor.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 707, Ultimul acces: 2026-09-22 08:36:51