Mănăstirea Petru Rareş şi-a sărbătorit hramul de Sf. Mărturisitori Ardeleni[2020-10-22]de Ştefana TotorceaMănăstirea „Petru Rareş Vodă” din Ciceu-Corabia, judeţul Bistriţa, şi-a sărbătorit miercuri ocrotitorii spirituali, pe Sfinţii Mărturisitori Ardeleni: Cuvioşii Visarion Sarai şi Sofronie de la Cioara, Mucenicul Oprea Miclăuş din Săliştea Sibiului şi Preoţii Mărturisitori şi Mucenici Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel. Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei a oficiat Sfânta Liturghie la altarul de vară. În omilia sa, el a amintit cât de greu le-a fost ierarhilor şi credincioşilor ortodocşi din Transilvania secolului al XVIII-lea, când autorităţile vremii puneau mari presiuni asupra lor pentru a se uni cu Biserica Romano-Catolică. Mitropolitul Ardealului a afirmat că sfinţii sărbătoriţi au fost modele de credinţă şi mărturisire. „Să luptaţi pentru credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna”, a îndemnat el credincioşii. Răspunsurile liturgice au fost date de corul maicilor de la Mănăstirea Piatra Fântânele. Un grup de credincioase din Parohia Salva, îmbrăcate în straie populare specifice Ţării Năsăudului, au interpretat pricesne. Mănăstirea „Petru Rareş Vodă” a fost înfiinţată în 2014, la iniţiativa Părintelui Mitropolit Andrei şi a credincioşilor. Este situată la poalele Cetăţii Ciceului, care a aparţinut domnitorului moldovean Petru Rareş. Domnul şi soţia sa, Elena Doamna, au ctitorit mai multe locaşuri de închinare (printre care mănăstirile Probota şi Râşca) şi au susţinut renovarea mănăstirilor Moldoviţa, Bistriţa, Humor (în Moldova) şi Caracalu (în Sf. Muntele Athos). Părintele protosinghel Teofan Timiş, stareţul mănăstirii, a coordonat construcţia unei case monahale, a unui paraclis şi, de curând, a demarat lucrările la biserica de zid a mănăstirii a aflată în prezent la cota 0 (au fost turnate fundaţia şi placa). Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 710, Ultimul acces: 2026-09-23 03:10:06
|
Timp total: 0.03s...
[]:1