Pe Sf. Dimitrie l-a ştiut doar Dumnezeu. Un necunoscut în timpul vieţii, asemănat după moarte cu cei mai mari asceţi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Pe Sf. Dimitrie l-a ştiut doar Dumnezeu. Un necunoscut în timpul vieţii, asemănat după moarte cu cei mai mari asceţi

[2020-10-22]
de Sorin Ioniţe

Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou este unul dintre acei drepţi pe care numai Dumnezeu i-a ştiut în timpul vieţii pământeşti. Datele biografice sunt aproape inexistente, dar virtuţile sale şi minunile de după moarte au făcut să fie asemănat cu cei mai importanţi asceţi.
Născut în secolul 13, într-un sat pe marginea Lomului, a fost o vreme păstor de vite, apoi s-a retras între stânci pentru linişte şi rugăciune. Şi în clipa morţii a fost, probabil, doar cu Dumnezeu. S-a aşezat singur între două pietre şi a plecat la ceruri. Ulterior, cinstitul trup i-a fost luat de ape şi a fost descoperit în mod minunat unei fete suferinde. Din acel moment a început Dumnezeu să ni-l descopere.
Luând în considerare minunile care se făceau prin cinstitele moaşte şi căutând detalii despre viaţa Sfântului Dimitrie cel Nou, imnografii l-au asemănat cu cei mai mari asceţi ai Ortodoxiei:
„Următor al marelui Antonie” sau „întocmai la obicei cu Onufrie” este numit Sf. Cuvios Dimitrie în acatist, dar şi „asemănător cu Pavel Tebeul, la măsura nevoinţei” ori „alt Pavel cel Simplu, întru răbdarea umilinţei”.
Sfântul Dimitrie cel Nou este asemănat şi cu asceţii egipteni Ammon, Ahila, Agatonie, Antim, Amonata sau Amonie.
Dar nu numai cu marii cuvioşi este comparat, în acatist, Ocrotitorul Bucureştilor, ci şi cu profeţii Vechiului Testament. Este numit „râvnitor ca un alt Ilie”, „preablândule David” sau „Samuile preasfinţite”.
Cum era Sfântul Dimitrie?
Sinaxarele spun că încă de mic, fericitul Dimitrie era foarte evlavios, trăia în rugăciune, iubind mai ales biserica, postul, tăcerea, smerenia şi viaţa pustnicească.
Asprimea cu care se judeca şi dragostea sfântului faţă de creaţia lui Dumnezeu se poate vedea din următoarea întâmplare:
Pe când păştea vitele satului Basarabov, a călcat într-un cuib de pasăre şi din greşeală a omorât puişorii, apoi, mustrat de conştiinţă, şi-a pedepsit piciorul vinovat şi nu l-a mai încălţat trei ani de zile, umblând desculţ vară şi iarnă, suportând cu bărbăţie gerul iernii şi mersul pe pietre.
Ca monah, îi întrecea pe toţi cu rugăciunea curată a inimii şi cu darul lacrimilor, mânca foarte rar, o dată la câteva zile, dormea foarte puţin, iar ca avere avea doar două haine vechi călugăreşti şi Psaltirea.
„Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui!” (Psalm 67:36).

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 644, Ultimul acces: 2026-09-22 01:46:51