Papa Francisc se roagă pentru victimele atacului din Nisa[2020-10-29]După ce trei persoane au fost ucise joi într-un atac terorist într-o Bazilică din Nisa, Franţa, un purtător de cuvânt al Vaticanului a condamnat violenţa şi a spus că Papa Francisc se roagă pentru victime şi pentru cei îndoliaţi. Sfântul Părinte „este informat despre situaţie şi este solidar cu comunitatea catolică în doliu”, a spus Matteo Bruni pe 29 octombrie. Potrivit directorului biroului de presă al Sfântului Scaun, „este un moment de durere, într-un timp de confuzie. Terorismul şi violenţa nu pot fi niciodată acceptate.” Un atacator a ucis trei persoane în Bazilica Notre-Dame de Nisa în jurul orei 9:00, ora locală, potrivit presei franceze. „Atacul de astăzi a lăsat în urmă moarte într-un loc al iubirii şi al consolării, fiind casa Domnului”, a continuat declaraţia lui Bruni. Papa Francisc „se roagă pentru victime şi pentru cei dragi, pentru ca violenţa să înceteze, pentru ca oamenii să se privească din nou ca fraţi şi surori şi nu ca duşmani, astfel încât iubitul popor francez, unit, să poată răspunde la rău cu bine”, a spus el.Christian Estrosi, primarul oraşului Nisa, a declarat că autorul atacului, înarmat cu un cuţit, a fost împuşcat şi arestat de poliţia municipală. El a mai spus într-un videoclip postat pe Twitter că atacatorul a strigat în mod repetat „Allahu Akbar” în timpul atacului şi după atac. Poliţia a confirmat că trei persoane au murit în atac şi mai multe au fost rănite, potrivit Reuters. De asemenea, agenţia de ştiri a raportat că una dintre victime, o femeie, a fost decapitată. Secretarul de stat al Vaticanului, Cardinalul Pietro Parolin, a subliniat îngrijorarea Papei legat de atac într-un mesaj de condoleanţe adresat Episcopului André Marceau de Nisa pe 29 octombrie. În telegrama trimisă în numele Papei Francisc, el scria: „Informat de atacul sălbatic care a fost comis în această dimineaţă într-o biserică din Nisa, provocând moartea mai multor oameni nevinovaţi, Sanctitatea Sa Papa Francisc s-a alăturat în rugăciune suferinţei familiilor afectate şi împărtăşeşte durerea lor. Îl roagă pe Domnul să le aducă mângâiere şi încredinţează victimele milostivirii Sale”. „Condamnând în cel mai puternic mod posibil astfel de acte violente, Papa oferă asigurarea apropierii sale faţă de comunitatea catolică din Franţa şi de tot poporul francez, pe care îi cheamă la unitate. Încredinţând Franţa protecţiei Maicii Domnului, oferă din adâncul inimii sale binecuvântarea apostolică tuturor oamenilor atinşi de acest eveniment dramatic.” Într-o declaraţie, Episcopul Marceau a spus că toate bisericile din oraş au fost închise şi vor rămâne sub protecţia poliţiei până la o nouă notificare. Prelatul a mărturisit emoţia puternică resimţită după ce a aflat despre „actul terorist oribil” din Bazilică, menţionând că a avut loc nu cu mult timp după decapitarea unui profesor din Paris, Samuel Paty, într-un atac terorist islamist la începutul acestei luni. „Tristeţea mea este infinită ca fiinţă umană în faţa a ceea ce pot face alte fiinţe, numite umane”, a spus el într-o declaraţie. „Fie ca spiritul de iertare al lui Cristos să prevaleze în faţa acestor acte barbare”. Într-o declaraţie din 29 octombrie, Conferinţa Episcopilor Francezi le-a cerut parohiilor să bată clopotele la ora 15, ora locală. De asemenea, catolicii au fost invitaţi să se roage pentru victime. San Luigi dei Francesi, biserica naţională franceză din Roma, se va alătura cu clopotele ei la ora 15:00. Cardinalul Robert Sarah a răspuns şi el la vestea atacului. Prelatul a scris pe Twitter: „Islamismul este un fanatism monstruos care trebuie combătut cu forţă şi hotărâre… Din păcate, noi, africanii, ştim prea bine acest lucru. Barbarii sunt întotdeauna duşmanii păcii. Occidentul, astăzi Franţa, trebuie să înţeleagă acest lucru.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 682, Ultimul acces: 2026-09-22 04:30:52
|
Timp total: 0.03s...
[]:1