De ce a ales un tânăr să calce pe urmele tatălui său preot: „Doar preoţii Îl ţin pe Hristos în palme” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

De ce a ales un tânăr să calce pe urmele tatălui său preot: „Doar preoţii Îl ţin pe Hristos în palme”

[2020-10-30]
de Ştefana Totorcea

Grigorie Pijin, student la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, a continuat seria sa de interviuri intitulată „D’ale copiilor de preoţi” cu Justinian Teofan Curelariu, coleg de facultate cu el. Acesta povesteşte cum este să creşti într-o familie de cleric şi de ce a ales aceeaşi vocaţie ca şi tatăl lui.
Justinian a spus că a ales vocaţia preoţească, la fel ca şi tatăl său, fiindcă „doar preoţii Îl ţin pe Hristos în palme la fiecare Sfântă Liturghie”.
„Am crescut în Biserică, însă niciodată nu mi-a părut slujba mai frumoasă ca în momentul în care preotul cu mâinile întinse se roagă pentru coborârea Sfântului Duh”, a adăugat el. „E o emoţie care nu se poate compara.”
La întrebarea cum să îi ajutăm pe tineri să se apropie de Dumnezeu, tânărul a răspuns cu un citat din Steinhardt:
„Nimeni să nu silească pe aproapele său, nici măcar pentru a-i face un bine. Nici Domnul nu intră nechemat”.
Mântuitorul îi iubeşte pe tineri şi toţi cei pe care i-a înviat erau tineri, a afirmat el.
Justinian a mai declarat că cel mai mult s-a dezvoltat prin interacţiunea cu familia şi prietenii. „Am învăţat că, indiferent cu ce om vii în contact, mereu va avea ceva ce tu nu ai şi de la care poţi să înveţi acel ceva.”
Şi voluntariatul a jucat un rol important în dezvoltarea lui a mai spus studentul teolog, care este membru al Asociaţiei Tineretul Ortodox Român (ATOR).
„Cred ca participarea unui tânăr în astfel de asociaţii are un mare impact asupra vieţii acestuia. Am cunoscut câţiva tineri care au ales viaţa (da, unii au renunţat la ideea unui suicid), tocmai pentru ca au intrat într-o asociaţie unde au cunoscut oameni ce i-au salvat.”
El mai spune că întemeierea unei familii este un pas firesc pentru orice tânăr, dar care trebuie făcut fără a forţa lucrurile. „Bianca mi-a dat curaj, pentru că aici foarte mult contează pe cine ai alături”, a spus el despre soţia sa. „Este important ca ceea ce simţi să fie cât mai sincer.”
Prin seria de interviuri „D’ale copiilor de preoţi”, publicată pe blogul personal Lucruri bune de ştiut, autorul, Grigorie Pijin, îşi propune să sondeze atmosfera din familiile slujitorilor altarului, modul în care se raportează copiii de preoţi la statutul lor, dar şi atitudinea societăţii faţă de ei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 598, Ultimul acces: 2026-09-22 10:33:17