Crucile care vor fi aşezate pe noua biserică din Sîngeorz-Băi au fost sfinţite de PS Benedict Bistriţeanul - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Crucile care vor fi aşezate pe noua biserică din Sîngeorz-Băi au fost sfinţite de PS Benedict Bistriţeanul

[2020-11-09]
de Iulian Dumitraşcu

Crucile care vor fi aşezate pe turlele noii biserici din Sîngeorz-Băi au fost sfinţite duminică de Preasfinţitul Părinte Benedict Bistriţeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.
Viitorul lăcaş de cult va fi ocrotit de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Piatra de temelie a fost aşezată de Mitropolitul Andrei în 6 august 2019.
În etapele viitoare de construcţie, vor fi turnate cupolele şi vor începe lucrările la acoperişul bisericii.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” va fi construită în curtea bisericii vechi, ctitorie a preotului profesor Ioan Bunea, şi va fi afiliată Parohiei Sîngeorz-Băi II.
Aceasta va deservi comunitatea din staţiune, precum şi tinerii care se află în tabere la Centrul Misionar de Tineret „Ioan Bunea”, aflat tot în curtea parohiei.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 695, Ultimul acces: 2026-09-23 12:59:26