Sfinţirea sediului ISJ Ilfov | „Diluarea nivelului de educaţie va sărăci generaţiile care vin” - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfinţirea sediului ISJ Ilfov | „Diluarea nivelului de educaţie va sărăci generaţiile care vin”

[2020-11-10]
de Sorin Ioniţe

Preotul Gheorghe Ispas, consilier eparhial la Sectorul Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul al Arhiepiscopiei Bucureştilor, a sfinţit luni sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Ilfov.
Preotul a oficiat slujba de sfinţire la invitaţia Prof. Vasile Bogus, inspector şcolar pentru disciplina Religie, şi a Prof. Adriana Stoica, inspector şcolar general.
La eveniment au participat mai mulţi inspectori din Ilfov care au avut o întrunire înainte de slujbă. Unii dintre profesori chiar au oferit răspunsurile liturgice.
Inspectorii la slujba de sfinţire a sediului ISJ Ilfov. ©Radio Trinitas
Slujba s-a încheiat cu o meditaţie asupra situaţiei actuale a învăţământului.
Inspectorii au discutat cu Părintele Gheorghe Ispas despre cum educaţia publică trebuie să continue chiar şi în perioade grele în care se anunţă „un viitor sumbru pentru învăţământ”: clase cu elevi foarte puţini, predare preponderent online, învăţământ de la distanţă, reducerea numărului de ore din programele şcolare.
„Diluarea nivelului de educaţie va sărăci generaţiile care vin”, au conchis inspectorii.
„Prin educaţie, tânăra generaţie dobândeşte nu doar cunoştinţele generale, ci cultură. Iar un popor fără cultură şi fără iubirea de patrie – ne-au dat de înţeles – este uşor manipulat”, a relatat Pr. Gheorghe Ispas pentru Radio Trinitas.
„Sperăm ca generaţia tânără să nu fie o generaţie fără Dumnezeu în suflet, altfel se pierde capacitatea de a discerne, de a compara – care te ajută să iei decizia cea mai bună raportat la Dumnezeu şi nu doar ce ţi se spune de-a gata”, a spus Pr. Gheorghe Ispas.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 758, Ultimul acces: 2026-09-21 17:17:40