Succesul unei parohii mici de peste Prut pus pe seama hărniciei oamenilor şi a dragostei pentru Sf. Nectarie[2020-11-10]de Sorin IoniţeMedeleni din România şi localitatea cu acelaşi nume din Republica Moldova au făcut parte dintr-o singură unitate administrativă, până în anul 1812. După anexarea Basarabiei, biserica a rămas în România, iar medelenii de pe malul stâng al Prutului erau nevoiţi să meargă la bisericile din satele învecinate. În ultima perioadă, slujbele au fost oficiate într-un paraclis amenajat în fosta clădire a ambulatoriului sătesc. La numirea ca paroh, Pr. Florin Acatrinei a găsit în 2018, acoperişul clădirii-paraclis în pericol să se dărâme, iar construcţia se degrada tot mai mult. În doi ani de zile, preotul împreună cu credincioşii din localitate au reuşit să ridice o biserică şi pe lângă aceasta au înfiinţat a o garderobă socială cu haine, alimente, rechizite, puse la dispoziţia familiilor cu venituri mici. Ceea ce QMagazine a numit „Minunea de la Medeleni”, Mitropolitul Petru a pus luni pe seama hărniciei preotului, a credincioşilor, dar şi a dragostei lor faţă de Sfântul Nectarie. Ierarhul a slujit în parohie de hramul secundar al bisericii, sărbătoarea Sf. Ier. Nectarie de Eghina. „Nu reuşesc să îmi adun cuvintele, pentru că rar întâlnim preoţi care să se dedice slujirii aşa cum o face părintele Florin. Sfinţii mijlocesc întotdeauna, însă fără un preot gospodar care să organizeze lucrurile şi să insiste către Bunul Dumnezeu şi sfinţii săi, prin hărnicie, spirit de bun gospodar şi dedicaţie, nu este posibil ca lucrurile să se desfăşoare atât de frumos şi atât de repede”. În semn de apreciere pentru toată activitatea pe care a desfăşurat-o în parohie, IPS Petru i-a oferit clericului o distincţie bisericească. Tot luni, Părintele Mitropolit a hirotonit un diacon pe seama parohiei Medeleni. Deşi hramul istoric al parohiei era „Sfântul Gheorghe”, de la venirea Pr. Florin Acatrinei din Iaşi, credincioşii medeleni au cultivat o evlavie mare către Sfântul Nectarie. Biserica din Medeleni. ©Mitropolia Basarabiei „Dacă acum doi ani nu se ştiau foarte multe despre Sfântul Nectarie în Medeleni, evlavia părintelui faţă de el şi mijlocirea neostenită a sfântului, arătată prin rapiditatea cu care s-au mişcat lucrările de restaurare capitală a bisericii, au făcut ca acest Sfânt să devină foarte iubit de către mica comunitate”, a explicat Părintele Protoiereu Andrei Bucliş, Secretarul Cabinetului Mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei. Această evlavie „a atras şi alţi credincioşi din localităţile din împrejurimi şi astfel, astăzi avem în fiecare duminică biserica neîncăpătoare pentru credincioşii care se adună pentru a se ruga acestui sfânt neostenit mijlocitor către Bunul Dumnezeu”, a spus Pr. Andrei Bucliş potrivit site-ului oficial al Mitropoliei Basarabiei. În urmă cu un an de zile, în data de 09 noiembrie 2019, preoţii din satele Medeleni din România şi Republica Moldova au oficiat o slujbă comună la biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe şi Sf. Ier. Nectarie”, marcând înfrăţirea celor două localităţi. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului Medeleni din Republica Moldova era de 573 de persoane, dintre care 49.91% – bărbaţi şi 50.09% – femei. Structura etnică a populaţiei: 96.86% – moldoveni, 2.27% – ucraineni, 0.35% – ruşi, 0.17% – bulgari, 0.35% – alte etnii. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 955, Ultimul acces: 2026-09-25 08:53:02
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1