Mănăstirea Antim donează obiecte ale Părintelui Sofian Boghiu pentru Ateneul Naţional din Iaşi - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mănăstirea Antim donează obiecte ale Părintelui Sofian Boghiu pentru Ateneul Naţional din Iaşi

[2020-11-19]
de Sorin Ioniţe

Mănăstirea bucureşteană Antim a oferit Ateneului Naţional Iaşi, pentru „Galeria marilor duhovnici şi teologi”, obiecte care au aparţinut părintelui arhimandrit Sofian Boghiu.
Părintele Sofian a fost stareţ al Mănăstirii Antim timp de aproape 50 de ani.
Mănăstirea a donat o Însemnare pe care a scris-o de mână părintele Sofian Boghiu în 9 martie 1983 şi o fotografie în care marele duhovnic apare alături de Patriarhul Justinian Marina.
Însemnarea face referire la o descoperire făcută în timpul lucrărilor de renovare la turla mănăstirii, în urma cutremurului din 1977. Părintele Sofian nota că în zidăria turlei s-au găsit două bârne din stejar, dintre care una „carbonizată pe jumătate”. Se crede că bârnele ar fi din construcţia iniţială, încă de pe timpul Sfântului Antim Ivireanul, dar nu s-a aflat când şi în ce împrejurări a avut incendiul care le-ar fi ars.
„Unul dintre cele mai frumoase daruri primite pentru galeria marilor duhovnici şi teologi din cadrul Salonului Marilor Români”, a scris pe Facebook managerul Ateneului Naţional din Iaşi, Andrei Apreotesei.
Ateneul Naţional Iaşi a deschis la finalul anului trecut Salonul Marilor Români în cadrul căreia doreşte să organizeze şi o galerie pentru marii duhovnici şi teologi. Salonul poate fi vizitat online.
Expoziţia cuprinde obiecte originale, acte de cancelarie, manuscrise sau scrisori ce au aparţinut unor români reper din istoria modernă a ţării noastre sau poartă scrisul ori dedicaţia olografă a acestora.
Între cele peste 60 de imagini poţi vedea o scrisoare semnată de Gala Galaction (Preotul Grigore Pişculescu), dar şi o carte poştală cu text olograf aparţinând Părintelui Nicolae Steinhardt.
Ateneul Naţional din Iaşi este prima instituţie de cultură din România care deţine o capelă proprie, destinată artiştilor.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 748, Ultimul acces: 2026-09-18 04:32:27