Mitropolitul Nicolae al Americii subliniază legătura dintre Ziua Recunoştinţei şi Intrarea în biserică a Maicii Domnului[2020-11-26]de Iulian DumitraşcuÎnaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, a subliniat într-un mesaj transmis de sărbătoarea naţională a americanilor, Ziua Recunoştinţei (Thanksgiving), legătura cu sărbătoarea Intrarea în biserică a Maicii Domnului. „Fiind stabilită în a 4-a joi a lunii noiembrie, este apropiată de praznicul împărătesc al Intrării în Biserică a Maicii Domnului. Mulţumirea pe care o aducem lui Dumnezeu în această zi de sărbătoare naţională poate fi înţeleasă considerând praznicul închinat Maicii Domnului”. „Troparul sărbătorii ne anunţă deja bucuria sărbătorii ca înainte vestire a mântuirii oamenilor în Hristos: Astăzi înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu şi propovăduirea mântuirii oamenilor, în Biserica lui Dumnezeu luminat Fecioara se arată şi pe Hristos mai înainte Îl vesteşte. Acesteia şi noi cu mare glas să-i cântăm: Bucură-te plinirea rânduielii Ziditorului”. „Să ne amintim că Ioachim şi Ana erau oameni cu frica lui Dumnezeu, respectând rânduielile Legii Vechi, dar neavând copii. Ceea ce reprezenta o anumită întoarcere a feţei lui Dumnezeu de la familia lor, după credinţa poporului iudeu”. „Pe aceşti oameni drepţi şi credincioşi i-a ales Dumnezeu să fie înainte însemnarea bunăvoinţei lui Dumnezeu. Căci au făgăduit că copilul cu care Dumnezeu i-ar binecuvânta îl vor dărui slujirii la templu, slujirii lui Dumnezeu”. „Prin împlinirea făgăduinţei acesteia, nu numai că binecuvântarea lui Dumnezeu s-a revărsat asupra lor, ci darul primit de la Dumnezeu a devenit dar pentru întreaga făptură. Dumnezeu şi-a reîntors faţa către ei, dar şi către întreaga umanitate. Prin împlinirii făgăduinţei şi-au arătat mulţumirea pentru darul primit de la Dumnezeu”, a evidenţiat Înaltpreasfinţia Sa. În această zi, el a îndemnat la reflecţie şi mulţumire. „Reflecţie asupra istoriei coloniştilor americani care au căutat un pământ al libertăţii şi al bunăstării. De asemenea, reflecţie asupra istoriei care a urmat şi care a conturat această dorinţă de libertate religioasă a primilor colonişti”. „Iar reflecţia noastră se cuvine întregită prin mulţumire. Mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile lui revărsate asupra înaintaşilor, dar şi asupra noastră, dorind să discernem, în acest timp al încercării, rânduiala lui Dumnezeu pentru fiecare din noi şi pentru noi toţi, comunităţi creştine răspândite pe pământ american”, a spus ierarhul. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 662, Ultimul acces: 2026-09-22 08:35:30
|
Timp total: 0.07s...
[]:1