Hristos a venit în această lume să ne ajute: PS Teofil de Iberia[2021-01-08]de Iulian DumitrașcuPreasfințitul Părinte Teofil de Iberia a oficiat de Bobotează Sfânta Liturghie și Sfințirea cea Mare a Apei în Parohia Sfântul Nectarie din Coslada, Spania. Arhiereul vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei le-a vorbit celor prezenți despre două adevăruri revelate la botezul Domnului: Hristos este Fiul lui Dumnezeu și descoperirea Sfintei Treimi, iar al doilea că Iisus Hristos este calea mântuirii. Hristos, prin Botezul Său, a descoperit Taina Preasfintei Treimi. S-a descoperit pe Sine ca fiind Fiul Lui Dumnezeu, pentru aceasta Sărbătoarea se numește și Arătarea Domnului. Domnul își arată identitatea Sa. Hristos este calea mântuirii noastre. Pe El trebuie să-L ascultăm, pe El trebuie să-L urmăm. El a venit în această lume ca să ne ajute și să ne arate cum să redobândim starea dintru început, a asigurat Preasfinția Sa. După slujba de sfințire cea mare a apei, Episcopul le-a explicat credincioșilor ce este Agheasma Mare care se dăruiește la această sărbătoare, modul și timpul în care se utilizează și folosul ei duhovnicesc. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1033, Ultimul acces: 2026-08-02 10:33:09
|
Timp total: 0.03s...
[]:1