PS Teofil la hramul parohiei românești din Nottingham: Sfințenia nu aparține unei elite[2021-12-15]de Iulian DumitrașcuSfințenia nu aparține unei elite, a afirmat duminică Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia la hramul parohiei românești din Nottingham, Marea Britanie. Sărbătoarea parohiei, cu hramurile Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei, a început sâmbătă cu Slujba Vecerniei oficiată de Arhiereul vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Sfânta Liturghie de a doua zi a fost oficiată de același ierarh, care a ținut și un cuvânt în care a vorbit despre modelul de viață sfântă oferit de Sfântul Spiridon. Dumnezeu ne dorește pe toți, nu face diferențe între bogați și săraci, Împărați și slujitori, pe toți ne iubește și ne dorește, dovadă este Sfântul Spiridon, chiar dacă era păstor de oi, a ajuns să fie păstor de suflete, a devenit sfânt. Chiar dacă a trăit în veacul al IV-lea, el este atât de viu, atât de prezent. Toți putem deveni sfinți. Sfințenia nu aparține unei elite, ci este darul Lui Dumnezeu pentru toți cei care cred în Domnul Iisus Hristos, trăiesc în lumina Evangheliei, se împărtășesc mereu cu Trupul și Sângele Lui, a subliniat Episcopul. Părintele paroh Dan Ghindea i-a mulțumit PS Teofil de Iberia pentru slujirea la hramul parohiei și a menționat că sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon cade duminica doar o dată la 7 ani. Credincioșii s-au putut închina la o pereche de încălțări care au stat timp de un an de zile în picioarele Sfântului Spiridon, ale cărui moaște se află la catedrala din Corfu. Darul a fost primit din partea Mitropoliei de Corfu, Paxos și Insulele Diapontice (Grecia). La final, corul de copii al parohiei a susținut un concert de colinde. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 754, Ultimul acces: 2026-08-02 23:19:11
|
Timp total: 0.03s...
[]:1