Românii din Seattle au sărbătorit la biserică Ziua Națională. Zece ani de la înființarea parohiei[2022-12-05]de Sorin IonițeLa Biserica Sfinții Ioachim și Ana din Seattle au fost sărbătorite duminică atât Ziua Națională a României, cât și împlinirea a zece ani de la înființarea parohiei. Festivitățile au debutat prin oficierea Sfintei Liturghii în cadrul căreia au fost pomeniți ctitorii bisericii și s-au înălțat rugăciuni pentru sănătatea și buna-sporire a tuturor membrilor comunității românești, a transmis pentru Basilica.ro preotul paroh Ștefan Daniel Drăgoi. Sfânta Liturghie a fost urmată de o slujbă de pomenire pentru ctitorii adormiți și slujba de Te Deum pentru serbarea Zilei Naționale. După încheierea slujbei, festivitățile s-au mutat în sala socială pentru un program artistic cu cântece patriotice și dansuri populare românești, susținut de Ansamblul Folcloric Datina. În continuare, copiii care frecventează școala de duminică a parohiei au susținut un recital de cântece și poezii cu accent pe dorul de țara mamă și de locurile natale. Spre final, interpreta de muzică populară Gabriela Radu a interpretat o suită de cântece folclorice din repertoriul propriu. Sărbătoarea s-a încheiat cu Hora Unirii, în care s-au prins toți participanții la eveniment. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 501, Ultimul acces: 2026-04-14 00:06:36
|
Timp total: 0,43s...
[]:1