Să fim smeriți, să nu-i manipulăm emoțional și relațional pe cei din jurul nostru, a subliniat Episcopul Ignatie[2024-01-08]de Andrei UrsuleanSă fim smeriți, să nu-i manipulăm pe cei din jurul nostru, nici emoțional, nici relațional, pentru a ne hrăni propriul orgoliu, a subliniat Preasfințitul Părinte Ignatie duminică la Sfânta Liturghie oficiată în localitatea Poșta Elan, filie a Parohiei Gușiței. În cuvânt, Episcopul Hușilor a vorbit despre atitudinea Sfântului Ioan Botezătorul din care trebuie să învățăm să fim oameni smeriți, să nu ne lăsăm îmbătați de putere. Sfântul Ioan Botezătorul era, în conștiința contemporanilor săi, confundat, de multe ori conform textelor din Noul Testament cu Hristos. Văzându-i statura morală, asprimea vieții sale, precum și capacitatea de a rosti adevărul fără niciun ocoliș, oamenii îl întrebau adeseori: «Nu cumva ești tu Hristos, Cel pe care noi Îl așteptăm?». La o asemenea întrebare, Sfântul Ioan Botezătorul, un om al adevărului în toate clipele sale, își declina în mod cinstit identitatea, în fața celor care erau confuzi în ceea ce-l privește. Ar fi putut, foarte simplu, să profite de faptul că oamenii îl vedeau ca fiind Hristos cum am spune noi, în termeni moderni, să-i manipuleze și să-și atribuie un statut pe care nu-l avea. Dimpotrivă, Sfântul Ioan Botezătorul s-a smerit pe sine, în fața contemporanilor săi, descriindu-și în mod corect poziția pe care o ocupa, din punct de vedere spiritual, în iconomia mântuirii, a afirmat ierarhul. În general, atunci când cineva are o părere deosebită despre noi, poate chiar ușor exagerată, noi acceptăm acest lucru, nu facem niciun fel de corecție. Astfel, noi manifestăm o smerenie falsă, spunând: «Nu sunt chiar așa cum mă vezi», dar în mintea noastră de-abia așteptăm să-l auzim pe cel care are o părere foarte bună despre noi, cum continuă și mai adaugă un mic brodaj la modul în care ne caracterizează. Noi nu avem această putere și această capacitate de smerenie, pe care a avut-o Sfântul Ioan Botezătorul, a spus Preasfințitul Părinte Ignatie. Sfântul Ioan Botezătorul, exemplu de smerenie pentru lumea contemporană Noi trăim într-o lume foarte mândră și agresivă în același timp, pentru că cele două merg mână în mână. Omul mândru este și foarte agresiv. Nu are limite în ceea ce privește setea de a fi lăudat într-o manieră exagerată. Sfântul Ioan Botezătorul este un exemplu foarte bun pentru noi, de a fi smeriți, de a căuta să ne caracterizăm și să ne definim exact așa cum suntem în fața propriei noastre conștiințe, fără să ne iluzionăm sau să ne lăsăm hipnotizați de părerile lingușitorilor de pe lângă noi, care ne urcă undeva sus, iar noi știm că nu merităm acel loc. Conștiința ne dă mărturie că noi suntem mult mai jos decât îi lăsăm pe cei din jurul nostru să ne plaseze, a adăugat la final Episcopul Hușilor. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 470, Ultimul acces: 2026-04-16 04:57:23
|
Timp total: 0,38s...
[1]:1