Tinerii din ASCOR Brasov au petrecut sarbatorile de iarna la Manastirea Petru Voda - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Tinerii din ASCOR Brașov au petrecut sărbătorile de iarnă la Mănăstirea Petru Vodă

[2024-01-08]
de Alexandru Boboc

Tinerii din ASCOR Brașov au sărbătorit Nașterea Domnului și anul nou la Mănăstirea Petru Vodă.
Cei aproape 90 de tineri au petrecut 2 săptămâni la mănăstirea din județul Neamț unde au participat la programul liturgic și au ajutat la treburile așezământului monahal.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, am reușit să ne implicăm și în ascultările mănăstirești și să învățăm lucruri noi, precum împletit metaniere, confecționare de semne de carte, sculptură”, se menționează pe pagina de Facebook a organizației studențești.
În această perioadă, tinerii au colindat locuințe și instituții ale statului din apropierea mănăstirii, dar și monahi de la alte mănăstiri din zona Moldovei.
Studenții voluntari organizează anual astfel de tabere în perioada sărbătorilor de iarnă, activitatea devenind deja o tradiție.
Participanții au realizat un videoclip în care au sintetizat activitățile desfășurate la Mănăstirea Petru Vodă.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 344, Ultimul acces: 2026-04-16 21:23:17