Ambasada României la Madrid: Românii stabiliți în Spania ar putea deține dubla cetățenie[2024-01-16]de Andrei UrsuleanÎn condițiile în care pentru a deveni cetățeni spanioli trebuie să renunțe la cetățenia română, cei peste un milion de români stabiliți în Spania ar putea deține dubla cetățenie începând cu prima parte a anului. Negocierile acordului se află în fază avansată. Anunțul a fost făcut vineri de Ambasadorul României la Madrid, George Bologan, într-un interviu acordat pentru publicația Ziarul Românesc. Vă pot confirma doar că ne aflăm într-o fază avansată a negocierilor, a declarat vineri Ambasadorul României în Spania, George Gabriel Bologan. Partenerii spanioli au înțeles importanța temei pentru comunitate și au manifestat deschidere. Anunțul că se va ajunge la un acord a fost făcut cu ocazia primului summit guvernamental dintre România si Spania de la Castellon în 2022, a adăugat Ambasadorul României la Madrid. De asemenea, Ambasadorul României la Madrid a anunțat că în viitor vor mai avea loc alte sesiuni de negocieri. Prevederile actuale presupun modificarea Capitolului 1 Articolul 11 din Constituția Regatului Spaniei, care include criteriul conform căruia cei care doresc să devină cetățeni spanioli nu pot deține dublă cetățenie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 312, Ultimul acces: 2026-04-18 00:23:46
|
Timp total: 0,48s...
[]:1