Universitatea de Vest îşi modernizează spaţiile de învăţământ[2025-02-07]de Diandra DavidUniversitatea de Vest din Timişoara a anunţat demararea proiectului „Educaţie superioară de calitate: Dotarea, modernizarea şi reabilitarea infrastructurii UVT”, care va implica dotări tehnice. Modernizarea spaţiilor de învăţământ şi echiparea laboratoarelor şi amfiteatrelor sunt o prioritate. Proiectul va include şi lucrări de reabilitare a clădirilor facultăţilor şi dezvoltarea de noi programe de master. Acesta va dura 24 de luni şi este finanţat prin Programul Regional Vest 2021-2027, având ca obiectiv îmbunătăţirea accesului la educaţia de calitate şi modernizarea infrastructurii educaţionale. Obiectivul proiectului este îmbunătăţirea calităţii academice şi a capacităţii de inovare prin dezvoltarea infrastructurii educaţionale în cele unsprezece facultăţi din universitate. Dezvoltări şi activităţi noi Activităţile vor include achiziţionarea de echipamente, modernizarea şi reabilitarea spaţiilor de învăţământ şi dezvoltarea programelor educaţionale existente. Vor fi modernizate clădiri, inclusiv înlocuirea tâmplăriei la Facultatea de Economie şi reabilitarea unui laborator de Jurnalism. De asemenea, va avea loc introducerea unor noi programe de master. La acestea se adaugă implementarea tehnologiilor de cea mai nouă generaţie în sălile de curs, modernizarea infrastructurii educaţionale şi diversificarea programelor de studiu pentru a facilita tranziţia studenţilor pe piaţa muncii. Proiectul va contribui la îmbunătăţirea infrastructurii educaţionale şi la adaptarea curriculumului la cerinţele pieţei muncii. Aproape 15.000 de studenţi vor beneficia direct de aceste noi modificări şi oportunităţi. „Proiectul pe care l-am iniţiat va avea efecte pozitive atât pentru beneficiari, comunitatea universitară din UVT, cât şi pentru ecosistemul local şi regional”, a transmis rectorul UVT, Marilen Pirtea. „Cele două componente majore, componenta de achiziţii şi dotări şi componenta dezvoltării programelor de formare, vor contribui la realizarea obiectivului general urmărit, al îmbunătăţirii calităţii academice şi a capacităţii de inovare a Universităţii de Vest din Timişoara prin dezvoltarea infrastructurii educaţionale în cadrul celor unsprezece facultăţi, în acord cu progresul tehnologic şi dinamica socio-economică”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 192, Ultimul acces: 2026-09-22 18:17:02
|
Timp total: 0.03s...
[]:1