Când începe Postul Paştelui 2025[2025-02-06]de Sorin IoniţeÎn mai puţin de o lună, creştinii ortodocşi intră în Postul Paştelui, numit şi Postul Mare. Duminica aceasta începe perioada liturgică numită Triod, în care sunt incluse trei săptămâni pregătitoare pentru post. Astfel, luni, 3 martie, va fi prima zi din Postul Paştelui 2025. Postul Paştelui este cel mai lung şi mai aspru dintre posturi pentru că îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. De asemenea, în primele şase sâmbete din Postului Mare, se recomandă intensificarea rugăciunilor pentru cei trecuţi la Domnul. Sunt în total şase săptămâni, adică patruzeci de zile de post, amintind de perioada de post pe care a ţinut-o Mântuitorul Iisus Hristos îndată după Botezul Său în Iordan. Anul acesta, bucuria va fi sporită şi de faptul că toţi creştinii sărbătoresc Paştele în aceeaşi zi, la 20 aprilie. Întrucât în mai se împlinesc 1.700 de ani de la Primul Sinod Ecumenic de la Niceea (325), Papa Francisc a declarat că este deschis pentru stabilirea unei date comune a serbării Paştelui pentru toţi creştinii. Patriarhia Română a reacţionat şi a explicat că orice consultare referitoare la data Paştelui şi o eventuală hotărâre pot avea loc numai în cadrul unui viitor Sinod pan-ortodox, prin participarea tuturor Bisericilor Ortodoxe surori. În cadrul Primului Sinod Ecumenic s-a stabilit modul de calculare a datei Paştilor. Ulterior, începând cu 1582, au fost adoptate diferite calendare şi revizuiri la acestea care au făcut să existe anual două date de celebrare a Paştilor care coincid arareori. Acest lucru se întâmplă atunci când prima lună plină de după echinocţiul de primăvară apare târziu, după 3 aprilie. „Postul nu trebuie înţeles ca o sumă de restricţii, ci ca o şcoală a libertăţii de a iubi pe Dumnezeu”, explică Patriarhul Daniel. Preafericirea Sa arată că postul este ofrandă şi act de intimitate şi spune că cine posteşte dar nu se roagă, nu se bucură. Totodată, Părintele Patriarh subliniază şi latura biologică a postului când creştinul consumă alimente rezultate din fotosinteză şi „se hrăneşte, practic, cu lumină”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 206, Ultimul acces: 2026-09-22 23:18:42
|
Timp total: 0.03s...
[]:1