Episcopia Caransebeşului va organiza în premieră Tabăra Naţională Tradiţie şi Noutate, la Poiana Mărului[2025-02-18]de Diandra DavidDepartamentul de Tineret al Episcopiei Caransebeşului intenţionează să organizeze anul acesta, în premieră, o tabără în cadrul Programului Naţional de Tabere pentru Tineret „Tradiţie şi noutate” al Patriarhiei Române. Este vorba de faza pe Mitropolia Banatului care îşi propune să reunească aproximativ 70 de tineri din toată ţara în staţiunea Poiana Mărului, în perioada 4-10 august. La şedinţa de Strategie pentru 2025 a Departamentului de Tineret, sub îndrumarea Episcopului Caransebeşului, au fost discutate vineri detalii legate de program şi organizare, urmând ca în perioada următoare să fie transmise invitaţii către eparhii. Tabăra „Tradiţie şi noutate” reprezintă o iniţiativă a Părintelui Patriarh Daniel şi se desfăşoară începând cu 2016 la nivelul centrelor mitropolitane din ţară, cu beneficiari din fiecare eparhie. În cadrul întrunirii a fost prezentat noul Consiliu Director al ATOR din Banatul de Munte, ales în februarie 2025, din care fac parte: Anita Radics (preşedinte), Mihail Cincheză şi Sebastian Kradyel (vicepreşedinţi), Anamaria Iovu (secretar) şi pr. Daniel Nap (membru). Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 209, Ultimul acces: 2026-09-23 05:40:46
|
Timp total: 0.03s...
[]:1