Papa a avut o noapte odihnitoare, luând micul dejun în fotoliu - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa a avut o noapte odihnitoare, luând micul dejun în fotoliu

[2025-02-20]
Spitalul Gemelli (foto: Sergio D’Afflitto, Wiki, CC BY-SA 3.0)
„Papa Francisc a avut o noapte odihnitoare şi, în această dimineaţă, s-a dat jos din pat şi a luat micul dejun într-un fotoliu”, a informat joi dimineaţă biroul de presă al Sfântului Scaun într-o notă adresată jurnaliştilor. Sfântul Părinte este tratat pentru pneumonie bilaterală la Spitalul Gemelli din Roma.

Miercuri seară, comunicatul biroului de presă al Sfântului Scaun menţiona că starea clinică a Sfântului Părinte „este staţionară” şi că „analizele de sânge, evaluate de personalul medical, arată o uşoară ameliorare, în special a indicilor inflamatori”. Acesta a precizat şi că, după micul dejun, Pontiful a citit câteva ziare şi apoi şi-a continuat activitatea alături de cei mai apropiaţi colaboratori ai săi şi că, înainte de prânz, a primit Euharistia.
După-amiază, Papa Francisc a primit vizita premierului italian Giorgia Meloni, cu care a petrecut 20 de minute în privat. La începutul acestei săptămâni, biroul de presă al Sfântului Scaun a dat publicităţii declaraţiile furnizate de medici, care au menţionat că, din cauza tabloului clinic complex al Papei, va fi necesară o spitalizare mai lungă.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 141, Ultimul acces: 2026-06-13 01:35:08