Pr. Cristian Alexandru, membru al Grupului Psaltic Tronos, va vorbi despre imnografie la Seminarul din Dorohoi[2025-02-19]de Ştefana TotorceaSeminarul Teologic Liceal Ortodox „Sf. Ioan Iacob” din Dorohoi, judeţul Botoşani, va găzdui joi o conferinţă intitulată „Cântarea bisericească: din tainele imnografiei şi imnologiei creştine”. Prelegerea va fi susţinută de Pr. Cristian Alexandru, compozitor de muzică psaltică şi membru al Grupului Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale. Părintele Cristian Alexandru, slujitor la Biserica „Sfântul Dumitru” din Afumaţi, judeţul Ilfov, a compus Imnul satului românesc (2019), Imnul rugăciunii isihaste (2022) şi Imnul imnografilor şi cântăreţilor bisericeşti (2023). În 2022, s-a numărat printre laureaţii Festivalului-Concurs Naţional „Lăudaţi pe Domnul”, iar din 8 decembrie 2023 are rangul de iconom stavrofor. Conferinţa, care va fi moderată de organizatorii ei, profesorii Răzvan-Gabriel Sarafim şi Vasile Postolachi, va începe la 13:30, imediat după Simpozionul „Ţara de Sus – vatră de cultură şi spiritualitate românească”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 137, Ultimul acces: 2026-05-31 05:44:24
|
Timp total: 0.03s...
[]:1