PS Sofian Braşoveanul despre pastoraţia tinerilor din diaspora: Pot creşte numai ajutaţi de Biserică şi de familie[2025-02-19]de Andrei UrsuleanPreasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul a oficiat sâmbătă seară Taina Sfântului Maslu în Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Hamburg. Ierarhul a explicat textul evanghelic referitor la Pilda fiului risipitor şi a subliniat faptul că, asemenea acestuia, şi tinerii au nevoie de sprijin din partea Bisericii şi a celor mai în vârstă. „Ceea ce ne pune în atenţie Evanghelia, prin acest tată primitor, nu se referă numai la ceea ce suntem chemaţi să realizăm la nivel particular, între părinţi şi copii, ci şi la nivel de comunitate spirituală, la nivel de parohii sau chiar la nivel de Biserică”. Din acest motiv, a explicat Preasfinţia Sa, a fost creată Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Români din Germania, pentru a-i feri pe tineri de însingurare. „Tinerii care cresc aici au nevoie să ştie şi de ceilalţi care sunt ca ei, cu aceeaşi identitate, cu aceleaşi idealuri, cu aceleaşi greutăţi, cu aceleaşi năzuinţe, pe care să le poată împărtăşi şi prin care să se poată susţine unii pe alţii”. Formarea identităţii Vorbind despre identitatea tinerilor crescuţi în diaspora, Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul a explicat faptul că aceasta trebuie construită permanent – în tot timpul – „ca răspuns la chemarea pe care ne-o adresează Dumnezeu prin împrejurările concrete ale vieţii”. „Tinerii, fiind aşa cum sunt ei, crescând în lumea aceasta de aici, cu bunele şi cu relele ei, care sunt foarte multe, din păcate, eu cred că se pot dezvolta şi pot creşte în credinţă, ajutaţi de Biserică, dar mai ales având în familiile lor un mediu de oameni credincioşi – părinţi care, prin credinţă, îşi duc viaţa cu nobleţe şi care, prin credinţă, îi iubesc şi îi ocrotesc”/ PS Sofian Braşoveanul subliniază ideea că tinerii au nevoie de un mediu favorabil pentru a-şi forma şi întări credinţa, iar acest mediu este cel oferit de familia credincioasă. Astfel, ierarhul a sugerat că dezvoltarea armonioasă a tinerilor depinde de aceste trei elemente esenţiale: credinţa, nobleţea trăită prin credinţă şi iubirea care izvorăşte din aceasta, manifestată faţă de copii. „Bisericile nu sunt altceva decât nişte spaţii ale manifestării lui Dumnezeu, respectiv ale frumuseţii dumnezeieşti şi ale iubirii dumnezeieşti. De aceea le împodobim, le facem frumoase, de aceea avem rugăciuni, de aceea avem atâtea manifestări ritualice care să oglindească bunătatea lui Dumnezeu, purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 152, Ultimul acces: 2026-06-12 15:30:44
|
Timp total: 0.05s...
[]:1