Întâlnire de iarnă la Traian cu persoanele văduve - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Întâlnire de iarnă la Traian cu persoanele văduve

[2025-02-24]
foto: Ercis.ro
Sâmbătă, 22 februarie 2025, la Centrul „Gaudium et Spes” de la Traian, jud. Neamţ, la iniţiativa Oficiului pentru Pastoraţia Familiei, a avut loc întâlnirea de iarnă a persoanelor văduve. Din program nu a lipsit Liturghia, momentele de formare, precum şi momentele de relaxare.

După primirea cordială cu un ceai sau o cafea, fiecare după cum a dorit, pr. Felician Tiba, coordonatorul Centrului „Gaudium et Spes”, ne-a invitat în capela „Sfânta Familie”, unde pr. Şerban-Ioan Manole OFMConv ne-a vorbit despre ceea ce înseamnă pietatea populară, devoţiunile pe care fiecare şi le alege şi pe care le urmează cu maximă seriozitate. „De ce avem nevoie de pietate populară, de devoţiuni? Pentru că ele ne pregătesc pentru a-l cunoaşte mai bine pe Dumnezeu. Sfinţii, în mod special Preasfânta Fecioară Maria, ei, ea, cu toţii ne conduc la Isus. Niciodată un sfânt nu se va opri la sine, ci va fi doar indicator către Isus.”
Pr. Manole este autorul unei cunoscute cărţi de rugăciuni, foarte preţuită şi folosită de către credincioşii din Dieceza de Iaşi, dar şi din alte părţi ale poporului lui Dumnezeu. El însuşi franciscan, cu o devoţiune aparte faţă de Sfânta Fecioară Maria, ne-a îndemnat să iubim devoţiunile, să ni le asumăm şi să le înţelegem de fiecare dată rolul de „deschizător de drum” către înţelegerea şi iubirea lui Dumnezeu. La Liturghie ne-am bucurat de prezenţa PS Petru Sescu, Episcopul auxiliar de Iaşi, care, la rândul său, folosindu-se de lecturile sfinte, ca şi de sărbătoarea Catedrei Sfântului Apostol Petru, ne-a îndemnat să rămânem uniţi în jurul Sfântului Părinte Papa, al Episcopului şi al preoţilor, care ne ajută în drumul nostru către Isus.
„Cine spune lumea că sunt Eu?”, a spus Preasfinţitul cu referinţă la întrebarea pe care Isus a pus-o ucenicilor Săi. „Dar voi, cine spuneţi că sunt eu? Isus mă întreabă pe mine, nu pe oameni, ne întreabă pe noi, cei de astăzi, pe dumneavoastră, persoane văduve! De altfel, Isus nu s-a oprit deloc la răspunsul cules de la oameni, ci i-a întrebat în mod direct pe ucenici. La fel face cu fiecare dintre noi, ne întreabă şi aşteaptă răspunsul nostru sincer şi autentic. Suntem pregătiţi să îl oferim? Apropo, cine este Isus pentru noi?” După prânzul binemeritat a urmat un program de voie bună susţinut cu mult profesionalism de către interpreta de folclor deopotrivă braşoveancă, dar şi săgneancă, Anuţa Săgneanca.
Finalul întâlnirii a revenit pr. Adrian Blăjuţă, coordonatorul Oficiului pentru Comunicaţii Sociale şi directorul Radioului ERCIS FM, care a vorbit despre ceea ce înseamnă experienţa de coordonare a unui radio diecezan, cum este ERCIS FM, cu provocările, dar şi cu bucuriile specifice. Sincere mulţumiri pr. Felician Tiba şi echipei de la Centrul „Gaudium et Spes” pentru iniţiativă şi pentru susţinerea ei. Abia aşteptăm să revenim! (Clara Cocianga pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 159, Ultimul acces: 2026-05-23 13:50:02