Pr. Dumitru Sandu Matei comemorat în satul natal - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Pr. Dumitru Sandu Matei comemorat în satul natal

[2025-02-22]
foto: Ercis.ro
Comemorându-se 74 de ani de la moartea pr. Dumitru Matei Sandu, vineri, 21 februarie 2025, în comunitatea Sărata, s-au celebrat Liturghii în care au fost invocate de la Dumnezeu harurile necesare pentru bunul decurs al procesului de recunoaştere a calităţii de martir a acestui preot. La Sfintele Liturghii alături de noi şi de pr. Laurenţiu Luca, paroh, au fost prezenţi pr. Isidor Dâscă şi pr. Alois Moraru, care este responsabilul diecezan pentru Cauza de beatificare a Slujitorului lui Dumnezeu preot Dumitru Matei. Într-o atmosferă solemnă, credincioşii comunităţii au participat cu evlavie la aceste Liturghii, iar pe chipul lor se citea mândria că un eroul al credinţei, care a murit pentru crezul său, s-a născut pe aceste meleaguri.

În cadrul cuvântului de învăţătură, pr. Alois Moraru a prezentat într-un mod elocvent şi succint modul în care preotul Matei devine un exemplu de urmat pentru noi. Acest slujitor al lui Dumnezeu a fost capabil să renunţe la viaţă pământească pentru un scop nobil: „Dacă cineva vrea să vină după Mine, să renunţe la sine, să îşi ia crucea şi să mă urmeze!” (Mc 8,35). Aceasta a fost marea sa virtute: a renunţat la sine şi a dat totul săracilor, şi-a purtat cu demnitate crucea şi l-a urmat până la sfârşitul vieţii pe Cristos. A avut un imbold de a fi cât mai asemănător cu Isus şi l-a găsit pe acesta în chipul celor flămânzi, fără haine, în cei închişi şi marginalizaţi. Preotul Dumitru Matei s-a încrezut mereu în providenţa lui Dumnezeu, i-a vizitat pe cei din spitale, a mers pe front şi a fost alături de ceilalţi prizonieri. Un alt aspect demn de consemnat este că acest martir a avut ocazia să scape de urmărire şi de condamnarea la moarte; putea să fie liber, dar a ales să-şi mărturisească credinţa până la sfârşit. La final, pr. Alois Moraru conchide cu îndemnul de a nu ne pierde „busola credinţei”, întrucât avem pe cine să urmăm – pe cineva apropiat nouă, care a mers cu mult curaj pe calea credinţei şi a carităţii.
Părintele Dumitru Matei ne este un model care a înfruntat suferinţa şi moartea, dobândind astfel viaţa şi fericirea veşnică. Acest erou al credinţei, în noaptea întunecată prin care trecea, a reuşit să găsească şi să simtă prezenţa şi alinarea Tatălui Ceresc. În ciuda suferinţei pe care a îndurat-o, a rămas fidel lui Dumnezeu, mărturisindu-l şi oferind tot ceea ce avea şi primea celor săraci. Ne rugăm lui Dumnezeu pentru ca slujitorul său, preotul Dumitru Sandu Matei, să fie ridicat cât mai curând la cinstea altarelor. (Delia Enăşel pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 124, Ultimul acces: 2026-06-07 00:56:05