PS Ignatie: Slujbele din Triod sunt un fel de RMN duhovnicesc - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

PS Ignatie: Slujbele din Triod sunt un fel de RMN duhovnicesc

[2025-02-24]
de Alexandru Boboc

„Perioada Triodului este una de invitaţie şi de reflecţie, de a intra înlăuntrul nostru pentru a ne face o anumită revizie tehnică spirituală. Toate slujbele săvârşite în perioada aceasta sunt ca un fel de RMN duhovnicesc, arătându-ne unde ne situăm în nevoinţa noastră spre Împărăţia lui Dumnezeu”, a afirmat Episcopul Ignatie al Huşilor duminică, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” – Cătrinari din judeţul Suceava.
Preasfinţia Sa a evidenţiat modul în care ar trebui să ne raportăm la aproapele nostru.
„În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi ni se dezvăluie un lucru asupra căruia, din păcate, noi nu mai reflectăm şi, mai grav decât atât, nu mai avem această conştiinţă a preocupării că în cel de lângă noi este Însuşi Hristos; mai cu seamă în cel care este nevoiaş, flămând, însetat, gol, neîmbrăcat, în cel care este bolnav sau în cel care se află în temniţă”.
„Dacă asistăm la un deficit de iubire în societatea în care trăim, acest lucru este din cauza faptului că noi nu mai avem această percepţie rafinată de a vedea în cel de lângă noi chipul lui Hristos”.
„Cei care au o brumă de credinţă, ştiu cum să se raporteze în prezenţa lui Dumnezeu; cel mai bine ne dăm seama de aceasta când venim la biserică. Avem o atitudine cuviincioasă atunci când încercăm să ne rugăm, nu vorbim pentru că gălăgia nu urcă la cer, ci doar starea noastră duhovnicească, gândurile noastre sfinte, dorinţa noastră de a fi în legătură cu Dumnezeu”, a explicat ierarhul.
Iubirea
Preasfinţia Sa a explicat apoi că apropierea de cei din jurul nostru se face prin recunoaşterea chipului lui Iisus Hristos prezent în ei.
„Observaţi cum Sfânta Liturghie şi toate slujbele şi nevoinţele noastre, sunt cele care înlesnesc să-L cunoaştem pe Hristos. Cunoscându-L astfel, Îl putem recunoaşte în cel de lângă noi”.
„Dacă nu ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Lui, nu avem cum să-L recunoaştem în cel sărman, în cel sărac, în cel flămând, în cel din temniţă, în cel care este singur. Este o minciună. Dacă suntem sinceri cu noi înşine şi ne facem o mică evaluare duhovnicească, constatăm că trăim adesea ca nişte străini unul faţă de celălalt”.
„Când vom ajunge la această profunzime în a vedea în cel de lângă noi icoana lui Hristos, conţinutul şi calitatea relaţiilor dintre noi se va schimba fundamental. Va fi unul dominat de foarte multă iubire şi înţelegere şi foarte multă îngăduinţă – despre care vom fi întrebaţi la Judecata de Apoi”, a concluzionat Preasfinţia Sa.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 133, Ultimul acces: 2026-06-12 12:34:26