Victimele războiului din Ucraina au fost pomenite la Bucureşti, la trei ani de la începerea conflictului[2025-02-24]de Andrei UrsuleanVictimele războiului din Ucraina au fost pomenite duminică în Parohia ucraineană „Sfântul Ierarh Petru Movilă” din Bucureşti, la trei ani de la începerea conflictului militar. Slujba de pomenire a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de pr. Vladimir-Clement Malcovici, parohul comunităţii. „Am credincioşi care sunt din oraşele care astăzi nu mai există şi, în mintea lor, s-au stabilit definitiv deja în România”, a declarat pr. Vladimir-Clement Malcovici pentru TVR Info. De asemenea, clericul a subliniat impactul adânc al războiului şi speranţa unora dintre refugiaţi de a se întoarce acasă: „Oamenii aşteaptă finalul acestui război nefericit. Mulţi dintre ei aşteaptă să se întoarcă acasă. O mare parte dintre ei nu mai au la ce să se întoarcă.” „Toată lumea trăieşte cu această nelinişte provocată de război, chiar şi după trecerea acestor trei ani”, a mai spus acesta. Rugăciuni pentru viitor Prezent la slujbă, Andrei Skliar, adjunctul ambasadorului Ucrainei la Bucureşti, a subliniat importanţa rugăciunii pentru cei aflaţi în captivitate, în special pentru copii, victime nevinovate ale conflictului. Totodată, el a exprimat dorinţa ca toţi cei strămutaţi din cauza războiului să poată fi repatriaţi şi să îşi regăsească siguranţa şi stabilitatea în ţara lor. „Astăzi, împreună, ne-am rugat pentru toţi cei care au murit pentru apărarea poporului, pentru cei care continuă să lupte în favoarea integrităţii şi suveranităţii statului nostru. Ne rugăm pentru cei care sunt capturaţi, mai ales pentru copii, şi pentru repatrierea tuturor celor care au fost strămutaţi”, a spus Andrei Skliar. Comunitatea ucrainenilor din Bucureşti Parohia ucraineană „Sfântul Ierarh Petru Movilă” din Sectorul 6 al Capitalei aparţine de Protopopiatul Sighetu Marmaţiei, una dintre cele două protoierii ale Vicariatului Ortodox Ucrainean din judeţul Mureş. Vicariatul Ortodox Ucrainean este o structură administrativ-teritorială aflată sub jurisdicţia canonică a Patriarhiei Române, destinată credincioşilor ortodocşi ucraineni din România. Aceştia participă la slujbe oficiate în limba ucraineană de preoţi ucraineni sau vorbitori de limbă ucraineană. În 1952, Vicariatul a fost transformat în Protopopiatul Ortodox Ucrainean, cu sediul în comuna Poienile de sub Munte, judeţul Maramureş, sub jurisdicţia Episcopiei Ortodoxe a Clujului, beneficiind de sprijin financiar din partea Patriarhiei Române. După 1989, prin Hotărârea Sfântului Sinod nr. 1432 din 12 februarie 1990, Vicariatul Ortodox Ucrainean a fost reînfiinţat, revenind sub autoritatea directă a Patriarhiei Române. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 203, Ultimul acces: 2026-06-19 02:57:33
|
Timp total: 0.08s...
[]:1