Mitropolitul Teofan ne îndeamnă să-L hrănim pe Hristos ascuns în semeni, dar şi pe Hristos din inima noastră - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Mitropolitul Teofan ne îndeamnă să-L hrănim pe Hristos ascuns în semeni, dar şi pe Hristos din inima noastră

[2025-02-23]
de Ştefana Totorcea

În spatele fiecărui om ajutat stă chiar Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, a explicat duminică Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. „Ajutându-l, iubindu-l, rugându-ne pentru cel sărac, pentru cel aflat în nevoie, în suferinţă sau în disperare, de fapt noi Îl adăpăm, Îl hrănim, Îl îmbrăcăm şi Îl cercetăm pe Domnul Hristos.”
„În acelaşi timp, Domnul Hristos fiind prezent în mintea, în inima, în sufletul şi în conştiinţa noastră, suntem chemaţi să-L hrănim pe El, Cel aflat înlăuntrul nostru”, a continuat părintele mitropolit.
„Ce spune un mare părinte al Bisericii din veacul trecut, Sfântul Ierarh Nicolae al Serbiei vecine? Că mintea omului, care este sălaş al Dumnezeului celui în Treime lăudat, însetează şi înfometează după adevăr, după Dumnezeul cel viu.”
Să ne hrănim mintea cu cele înalte
„Şi se cuvine să hrănim această minte, cum spune Sfântul Apostol Iacob, cu înţelepciunea cea de sus, care este mai întâi curată, apoi paşnică, ascultătoare, plină de milă şi roade bune, neîndoielnică şi nefăţarnică. Hrănind mintea noastră cu înţelepciunea cea de sus, de fapt, Îl hrănim şi Îl adăpăm pe Domnul Hristos, Cel aşezat cu tronul său ceresc în mintea şi în inima noastră”, a explicat Înaltpreasfinţia Sa.
„Da, în mintea şi în inima noastră, în inima noastră, care de multe ori este goală, este goală sau mai bine zis, plină de confuzie, de haos şi de derută, adică goală de lucruri sfinte. Şi se cere ca această inimă să fie îmbrăcată de Dumnezeu, să Îl îmbrăcăm pe Dumnezeu, Cel Care aşază sălaş binecuvântat în inima noastră, pentru că El dă sens şi direcţie şi conţinut şi umple inima noastră.”
De ce nu-l iubim pe aproapele
Mitropolitul Teofan i-a îndemnat pe credincioşi duminică, 23 februarie 2025, să-L hrănească pe Hristos cel ascuns în săraci, prin milostenie trupească, dar şi pe Hristos Cel ascuns în inima fiecăruia, prin hrană sufletească, ce ne salvează de moartea spirituală. Foto: Doxologia.ro / Mihail Vrăjitoru
„Acest suflet, în care se află Domnul Hristos, se cuvine a fi cercetat, a fi vindecat. Şi el nu se poate vindeca decât prin rana Celui Care ne-a vindecat prin sângele Său, Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, Care-şi aşază sălaş în sufletul nostru”, a continuat Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
„Ne întrebăm, însă, de ce există atât de puţină iubire în noi faţă de aproapele nostru, faţă de Hristos cel din noi, din mintea, din inima, din sufletul, din conştiinţa noastră.”
„Sfântul Ierarh Luca al Crimei, cel iubitor şi îngrijitor de bolnavi, mărturisea zicând: Nu-l iubim pe aproapele nostru, pentru că nu-L iubim pe Dumnezeu. Şi nu-L iubim pe Dumnezeu, pentru că nu ne adâncim în taina Scripturilor Sale, nu ne împărtăşim cu Trupul şi Sângele Său şi nu avem gândul prin rugăciune la Dumnezeu în tot ceasul şi în tot locul”, a explicat Înaltpreasfinţia Sa.
Judecata de Apoi ne va arăta cât am iubit
„De aceea, duminica de astăzi, pregătire pentru Sfântul şi Marele Post, care începe peste o săptămână, ne aşază în faţă cuvântul Domnului Hristos legat de Judecata cea din urmă.”
„Iar la Judecata cea din urmă se va arăta cât de mult am iubit sau am urât în această viaţă, cât de mult, prin faptele noastre, am binecuvântat sau am blestemat, cât de mult am creat pace şi armonie în noi şi în jurul nostru sau război şi răzvrătire”, a precizat Mitropolitul Teofan.
„Să-L rugăm pe Dumnezeu să ne judece nu prin prisma faptelor noastre, căci prin faptele noastre niciun pământean nu va dobândi Împărăţia Cerurilor, ci să ne judece prin iertarea Sa, prin mila Sa, prin îngăduinţa Sa, pentru ca, prin mila Sa, după cuvântul Sfântului Apostol Iuda, Fratele Domnului, El, Dumnezeu, să ne aşeze în faţa slavei Sale neprihăniţi şi cu bucurie nemăsurată”, a încheiat Înaltpreasfinţia Sa.
Mitropolitul Teofan a oficiat Sfânta Liturghie din Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi la Catedrala Mitropolitană din Iaşi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 164, Ultimul acces: 2026-06-12 04:15:18