Un volum dedicat istoriei monahismului românesc a fost lansat la Universitatea din Suceava[2025-02-21]de Andrei UrsuleanUn volum dedicat istoriei monahismului românesc a fost lansat joi la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava. Evenimentul, dedicat tinerilor suceveni, a fost organizat împreună cu Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. Intitulat „Monahismul ortodox românesc şi modernitatea. De la Regulamentele Organice la Decretul 410”, volumul se numără printre cele mai recente publicaţii ale Editurii Eikon şi a fost scris de George Enache, de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi. Evenimentul a fost moderat de Gheorghe Onişoru, director de departament la Facultatea de Istorie din Suceava, şi a reunit elevi şi studenţi suceveni. Delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic a fost pr. Constantin Ciprian Blaga, consilier al Sectorului cultural din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Repere istorice În cuvântul inaugural, arhid. Vasile Demciuc, lector la Facultatea de Istorie şi Geografie şi consilier al Sectorului Monumente, a subliniat importanţa volumului în înţelegerea profundă a monahismului românesc. Ca dovadă a prezenţei monahismului în regiunile României, a explicat părintele arhidiacon, stau numeroasele localităţi care poartă denumiri mănăstireşti, precum: Schitu, Mănăstioara, Chilia, Chilieni şi altele. „Din cele expuse, se desprinde faptul că preoţii şi credincioşii noştri au cunoscut prin ei înşişi, nemijlocit, înainte de venirea Sfântului Nicodim în Ţara Românească, viaţa mănăstirească athonită, organizată după principiile isihasmului, atât de răspândit în Răsăritul ortodox în secolul al XIV-lea”, a mai subliniat clericul. Distincţii Printre invitaţi s-a numărat şi George Enache, autorul volumului, care i-a încurajat pe tineri să se documenteze temeinic cu privire la istoria recentă a României şi să afle cât de mult au suferit oamenii din Biserică, mai ales monahii, în perioada comunistă. „Am simţit această lansare într-un mod cu totul special. A fost ceva greu de descris pentru mine, o mare bucurie, prin simplul fapt al revederii unor oameni pe care îi respect enorm”, a declarat George Enache pentru Trinitas TV. La finalul manifestării, pr. Constantin Ciprian Blaga i-a oferit, din partea Arhiepiscopului Calinic, Ordinul „Crucea Bucovinei” profesorului George Enache. De asemenea, la începutul lunii februarie, profesorul gălăţean a primit din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel Ordinul mitropolitan „Sfântul Dimitrie cel Nou”. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 121, Ultimul acces: 2026-06-11 14:36:01
|
Timp total: 0.05s...
[]:1